Ioan Chelaru (60 de ani), din Crăcăoani, a fost trimis în judecată de Parchetul Neamţ, care a finalizat ancheta în dosarul crimei de acum mai bine de o lună. Procurorii au stabilit că în seara 13 iunie, conflictele din familia Chelaru s-au încheiat tragic pentru fiul de 35 de ani, ucis cu o coasă de tatăl lui. Era previzibil un asemenea sfârşit, deoarece nu era prima dată când între tată şi fiu izbucnea cearta, fiul îşi agresa tatăl, iar acesta îl ierta de fiecare dată pentru că punea totul pe seama bolii de care suferea copilul lui. Acesta nu a fost căsătorit niciodată şi locuia cu fratele şi familia acestuia împreună cu tatăl, rămas văduv.
În acea seară de vineri amândoi consumaseră alcool, iar asta i-a amplificat reacţia exagerată a fiului. Ioan Chelaru a izbucnit şi el, sătul de scandaluri şi l-a lovit de câteva ori cu o coasă, lăsându-l la pământ într-o baltă de sânge. Când au ajuns medicii de pe ambulanţă nu au mai avut ce face decât să constate decesul. Bătrânul a fost arestat a doua zi.
Cristina IORDACHE