Ieri, în şedinţă extraordinară, Consiliul Local Piatra Neamţ a decis cu majoritate de voturi ca Victor Marghidan, Gheorghe Diaconu şi Ion Cazacu să facă parte din comisia de verificare a activităţii desfăşurate de Poliţia Locală anul trecut.
Controlul are loc ca urmare a numeroaselor sesizări primite de Primăria Piatra Neamţ pe site-ul „domnuleprimar.ro”.
Dumitru Crăescu, şeful Poliţiei Locale Piatra Neamţ, cunoaşte situaţia dar spune că legea nu-i permite să angajeze mai mult personal: „M-am dus chiar eu la primărie şi am cerut să fie trimisă o comisie care să ne verifice activitatea, dacă am văzut că au ieşit atâtea discuţii. Se consideră că noi cei din conducere suntem vinovaţi că nu sunt suficienţi oameni în dispozitiv, că nu se patrulează în toate cartierele din oraş. Nu poţi să-i împaci pe toţi! În Speranţa oamenii ar vrea să vadă zilnic câte 3-4 poliţişti în patrulare prin cartier. Dar, dacă eu nu am personal de unde să trimit?”.
Întreg personalul operativ al Poliţiei Locale este format din 34 de oameni care intră în misiuni. Cu tot cu posturile de la rutieră, cu cel din Văleni şi cu cele două posturi fixe din Parcul Central şi de la Curtea Domnească, sunt 7 oameni zilnic la patrulare, din care doar 4 intră în cele două patrule de oraş.
gainarii astia de comunitari plictiesc pe toata lumea