TOATE târgurile de animale, suspendate

ferma vaci-subventii* Încă o suspiciune de „Boala limbii albastre”

De astă dată, medicii veterinari au depistat un posibil caz de infectare în localitatea Climeşti, din comuna Făurei. În după-amiaza de 8 septembrie, a fost identificată o bovină adultă cu semne clinice de bluetongue, cunoscuta Boală a limbii albastre.

Dr. Sorin Ulea, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din Neamţ ne-a declarat că au fost recoltate probe de sânge de la animalul bolnav şi trimise la IDSA Bucureşti în vederea confirmării sau infirmării suspiciunii.
De asemenea, ANSVSA în urma convocării Centrului Local de Combatere a Bolilor de la nivelul judeţului Neamţ a decis, în data de 8 septembrie 2014, SUSPENDAREA activităţii în toate târgurile de animale ca o măsură suplimentară în combaterea bolii care decimează bovinele. Această măsură va fi menţinută, deocamdată, până la data de 5 octombrie 2014.

 

Geanina NICORESCU