Arbore simbol al longevității, morții, durerii, doliului și tristeții
Arborele de tisă este un simbol al longevității, morții, durerii, doliului și tristeții încă din vremea Egiptului antic. Romanii îl utilizau pentru rugurile funerare. Era arborele sacru al lui Hecate, una din zeitățile grecești având și însărcinarea de gardian al lumii subpământene.
În centrul Scoției se află un arbore de tisă considerat cel mai bătrân de aici și, posibil, din Europa. S-a estimat că ar avea o vârstă de la 2.000 la 9.000 de ani. O legendă populară de aici relatează că Pilat din Pont fie s-ar fi născut, fie s-ar fi jucat în copilărie sub crengile lui.
În creștinism, tisa este un simbol al vieții eterne, al ciclului necontenit al existenței. Arborii de tisă sunt adeseori întâlniți în curțile bisericilor și în cimitire, în special în Anglia, Spania și Franța. Sunt amplasați în partea de nord a bisericilor, unde este situată așa-zisa „poartă a diavolului”. Se spune că erau plantați în astfel de locuri fiindcă ar fi crescut prin ochii sau gurile celor morți, împiedicându-i în acest fel să iasă din morminte! Există și obiceiul ca ramuri de tisa să se îngroape împreună cu cei decedați, astfel încât aceștia să nu iasă din groapă.
Într-o superstiție românească, pentru a te vindeca de mușcătura unui câine turbat, era indicat să se pulverizeze lemn de tisa și să se bei acel praf cu apă. În România, tisa este în prezent o specie protejată și este declarată monument al naturii.
*La celți, tisa era arbore sfânt, înzestrat cu proprietăți magice
În cultura celtică, tisa era un simbol al nemuririi, renașterii, transformării, protecției față de rău, al conectării cu străbunii. Arborele tisa era vestit pentru capacitatea sa de a induce înțelepciune și abilități psihice supranormale. Celții îl considerau tisa arborele sfânt și înzestrat cu proprietăți magice. Îl foloseau pentru confecționarea de baghete având scopul de a detecta apa din pământ, indicându-le locurile unde să sape fântâni.
Lemnul de tisa era utilizat și pentru realizrea de arcuri, săgeți, mânere de cuțite, menite să stimuleze calitățile de lider și vitejia. Se mai credea că longevitatea arborelui era transferată luptătorilor, războinicilor, celor care se duceau la luptă cu arme făcute din lemnul său. Și pentru druizi, arborele tisa simboliza moartea, reînvierea și longevitatea, întrucât ramurile sale aplecate până la pământ puteau să prindă rădăcini și să formeze noi trunchiuri.
*Tisa, arbore cu rol protector și…prevestitor
Potrivit unor superstiții, tisa avea darul de a proteja casa și de aceea era cu ghinion să se taie vreo una. În Spania, oamenii agățau ramuri de tisa pe balcoane pentru a-i apăra de fulgere. În Occident, cu ocazia Paștelui, se adunau crengi de tisa care erau atârnate în bucătărie pentru a împiedica pâinea să se întărească, să se învechească.
La italieni, se zicea că dacă te odihnești la umbra unui arbore de tisă riști să fii cuprins de o febră foarte mare, ba chiar să mori. Unii englezi erau de părere că nu este bine să fie adusă tisa în casă pentru ornamentele de Crăciun, întrucât ar meni că cineva din familie o să moară până la sfârșitul anului. În Țara Galilor, arborilor de tisă li se tăiau permanent crăcile în cimitir deoarece, într-o legendă locală, se spunea că lumea va lua sfârșit când cel mai mic dintre aceștia va crește la fel de înalt precum clopotniță.
În regiunile mlăștinoase, localnicii erau încredințați că în arborii de tisă își făceau sălaș vrăjitoare, fiind, de acest motiv ocoliți de ei.
Tina CONDREA