Testare gratuită la cancer pentru 3000 de femei

* Medicii din zona Roman au intrat doar de câteva zile în programul de depistare a neoplasmului de col uterin

* La Piatra Neamţ şi Târgu Neamţ, din 1450 femei testate, 115 au fost depistate cu forme de cancer

Femeile din judeţul nostru sunt invitate să profite de gratuitatea oferită de Ministerul Sănătăţii pentru depistarea cancerului de col uterin. Programul de screening derulat în Neamţ beneficiază de o finanţare generoasă anul acesta, fiind alocate sume suficiente pentru procesarea a 3300 de teste Babeş Papanicolau. În 2012 banii au fost pe sponci, astfel încât programul a funcţionat o lună da, două ba. Mai mult decât atât, pentru zona Roman nu a fost alocat nici un leu de la demararea proiectului în judeţ şi până în prezent, femeile din zonă fiind private de şansa depistării precoce a acestei forme de cancer. Testările gratuite au început abia din 24 aprilie, după ce 34 dintre medicii de familie din Roman au primit aprobarea pentru a fi incluşi în program.

„Până în septembrie 2013, spitalele din Piatra Neamţ, Târgu Neamţ şi din Roman vor avea fonduri suficiente pentru a realiza câte 1.100 de testări pentru depistarea cancerului de col uterin. Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ are respartizată suma de 89.000 lei, iar celelalte două unităţi cu paturi incluse în program au câte 88.000 de lei. De la demarara programului şi până în prezent au beneficiat de consiliere şi testare Babeş Papanicolau 1450 de femeie, 115 dintre acestea fiind depistate pozitiv”, ne-a declarat dr. Daniela Marcoci, director adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ.

Programul de screening gratuit se adresează femeilor cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani. Beneficiarele trebuie să se prezinte mai întâi la medicul de familie înscris, apoi cu biletul de trimitere merge în policlinică, la cabinetul de ginecologie, pentru recoltare de probe. Rezultatul testării este comunicat, în termen de 30 de zile, medicului de familie. Femeile depistate cu leziuni sunt îndrumate către specialişti, aceştia fiind în măsură să decidă dacă se impun examinări suplimentare sau, în cazul identificării unor probleme minore, pot prescrie din start un tratament doar pe baza rezultatului la Babeş Papanicolau. practic, depistarea leziunilor premergătoare cancerului de col este şi scopul derulării acestui program finanţat de la bugetul de stat.

România se situează, din păcate, pe un loc fruntaş în ceea ce priveşte incidenţa cancerului de col şi al mortalităţii din această cauză.