Sute de absolvenţi îngroaşă rândurile şomerilor

29/07/2014

tineri someri*Miercuri- ultima zi de înscriere la şomaj pentru absolvenţii fără bac

* Indemnizaţie lunară în valoare de 250 de lei

 

Doar până miercuri, 30 iulie a.c., absolvenţii de învăţământ promoţia 2014 (care n-au susţinut proba de bacalaureat) mai au dreptul să se înscrie la şomaj.

Conform datelor primite de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ, până la sfârşitul săptămânii trecute, 738 de absolvenţi din acest an şi-au depus dosarul la AJOFM, pentru a putea beneficia de indemnizaţia de şomaj.

Legat de acest subiect, Elena Chirilă, purtătorul de cuvânt al instituţiei mai sus amintite, ne-a declarat: ”Absolvenţii pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj dacă într-o perioadă de 60 de zile calendaristice de la absolvire, nu au reuşit să se încadreze în muncă, nu urmează vreo formă de învăţământ la data solicitării dreptului, şi nu realizează venituri din activităţi autorizate mai mari de 500 de lei. Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de  învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat sau particular, autorizate în condiţiile legii”.

Indemnizaţia de şomaj acordată acestor categorii de persoane se plăteşte timp de 6 luni, şi are valoarea de 250 de lei. Absolvenţii şcolilor speciale vor intra în plata indemnizaţiei de şomaj, la data înscrierii la agenţiile locale de şomaj, din raza de domiciliu.

V. ANDRIEŞ

 

 

1 Comentariu la acest articol. Alatura-te conversatiei.

  1. Mihai 29/07/2014 la 14:24 -

    Sute de absolventi ingroasa randurile si sute de mii de profesori sunt platiti tot in batatie de joc de 24 de ani incoace,asa ca nu se va ajunge nicaieri prin astfel de metode….