Subvențiile agricole sunt blocate!

tina- subvenții blocate* Cauza: tot softul, bată-l vina! Acesta a costat, deocamdată, 28 milioane de euro * Plățile vor începe, cică, în luna mai

Fermierii așteaptă cu nerăbdare subvențiile agricole. Banii ar scoate multe exploatații agricole din impasul financiar în care au intrat. Pe lângă sprijinul cuplat zootehnic, crescătorii de bovine, ovine și caprine încasează și ajutorul național tranzitoriu.

Trebuie subliniat că, de anul trecut, fermierii au completat o singură cerere pentru toate schemele de plată, adică un singur formular care cuprinde subvențiile din sectorul vegetal și cel zootehnic. Schemele de plată din cele două sectoare nu se pot acorda până nu se finalizează controalele, procesarea cererilor unice, până nu se determină numărul exact de animale eligibile și suprafața de teren eligibilă la plată.

Din păcate avem o veste proastă pentru toți fermierii, indiferent că e vorba despre cei din sectorul zootehnic sau despre cei din sectorul vegetal. APIA a anunțat că subvențiile, la toate schemele de plată, pentru suprafață și pentru animale, nu se pot achita înainte de luna mai 2016. De vină este softul, care nu va fi funcțional până atunci. Este de-a dreptul scandalos! Mai ales că unele plăți ies din termenul limită de acordare, cum ar fi sprijinul cuplat și plățile de agromediu, pe care fermierii trebuie să le primească până în 31 martie. Este data limită stabilită de Comisia Europeană pentru aceste scheme de plată. Marea problemă este să nu se piardă acești bani. Pentru sprijinul cuplat este alocat un buget de 27 de milioane de euro. Pentru softul care nu funcționează, cel care a generat atâtea necazuri fermierilor și salariaților APIA, s-au plătit 28 de milioane de euro!

*Cuantumul subvențiilor pentru animale

Sprijinul cuplat la bovine este estimat la 300 de euro/cap de vită de carne și 250 euro/bovină de lapte. Ajutorul național tranzitoriu (ANT), singura schemă de plată care este acoperită de la bugetul național, se acordă în sistem regresiv. Scade în fiecare an cu 5%. Pentru 2015, crescătorii de bovine ar putea încasa aproximativ 460 de lei/cap de vită de carne și aproximativ 107 lei/tona de lapte. Cuantumul subvenției poate să crească sau să scadă în funcție de numărul de animale declarate eligibile.

Pentru ovine și caprine, sprijinul cuplat este estimat la 7 euro/cap de animal. Dar aici sunt mai multe propuneri venite din partea liderilor fermierilor și asupra cărora o să revenim. Ajutorul național tranzitoriu pentru 2015 este aproximat la 24 de lei/cap de oaie sau capră.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU