Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni: Sesiunea de primăvară 2015

dr.ing. Elena Trotus, director SCDA Secuieni_resize*”ŞTIINŢĂ, CUNOAŞTERE, CREATIVITATE”,  ediţia a II-a

Abordare științifică pentru distrugerea gândacului de Colorado

Miercuri, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni a fost gazda Sesiunii ştiinţifice de primăvară 2015, generic intitulată „ŞTIINŢĂ, CUNOAŞTERE, CREATIVITATE”, ajunsă la cea de a doua  ediţie. Eveniment de înaltă ţinută ştinţifică la care au luat parte reprezentanţi ai Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Academiei Oamenilor de Ştiinţă-Filiala Neamţ, Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi, Staţiunilor de Cercetare Dezvoltare Agricole din Turda  şi Suceava, Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Pomicolă Iaşi.

Ca un amfitrion desăvârşit, dr. ing. Elena Trotuş, directorul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare-Agricolă Secuieni, şi-a prezentat, rând pe rând, oaspeţii de seamă pezenţi la această manifestare ştiinţifică de înaltă ţinută: „Suntem deosebiţi de onoraţi de prezenţa în mijlocul nostru a unor personalităţi de marcă din învăţământul agronomic superior şi din cercetarea agricolă academică. Este prezent profesorul universitar, dr. doctor honoris causa, Constantin Vasilică de la Universitatea Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi. Din partea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti”-Bucureşti au dat curs invitaţiei noastre  prof.univ. dr. Mihai Nicolescu, vicepreşedinte ASAS şi dr.ing. cu același nume, Mihai Nicolescu, secretar ASAS.

Distinsă asistenţă, vă rog să-mi îngăduiţi să mulţumesc colegilor cercetători şi membrilor Filialei Neamţ a Academiei Oamenilor Ştiinţă, pentru promptitudinea cu care au răspuns invitaţiei noastre de a participa cu referate ştiinţifice la această sesiune. La fel ca şi în ediţia anterioară, şi această sesiune am organizat o împreună cu membrii Filialei Neamţ a Academiei Oamenilor de Ştiinţă, cărora le mulţumesc pentru întreaga colaborare, în mod deosebit preşedintelui prof. univ. dr. Gogu Gheorghiţă.

Sunt prezenţi la manifestrare ştiinţifică de la  SCDA Secuieni colegi de la staţiunile de cercetări zonale, din subordinea ASAS. Sunt veniţi cercetători de la SCDA Turda în frunte cu secretarul ştiinţific dr.ing. Felicia Mureşan. Sunt prezenţi şi colegii noştri de la SCDA Suceava împreună cu directorul unităţii, dr.ing.  Dumitru Bodea. Au dat curs invitaţiei noastre colegii de la SCDP Iaşi, împreună cu secretarul ştiinţific dr. ing. Eugen Cârdei. Sunt venite la sesiunea noastră de referate ştiinţifie cadre didactice de la Grupul Agricol Şcolar- Horia, Maricel Tălmăcel-directorul Direcţiei pentru Agricultură Neamţ, directorii Unităţilor Fitosanitare şi ai  Oficiilor de Consultanţă Agricolă din judeţele Neamţ şi Bacău, reprezentanţi ai unor firme producătoare de pesticide şi, sigur, specialişti din diverse domenii de activitate din agricultura României.

Numărul de referate a fost atât de mare, încât, cu acceptul referenţilor, o parte din referate vor fi prezentate sub formă de postere.”

*Tematică de cercetare diversă, noutăţi de ultimă oră!

Referatele ştiinţifice au abordat tematici de cercetare diverse, fiind prezentate noutăţile de ultimă oră din domeniul cercetării şi dezvoltării agricole specifice atât zonei Moldovei, cât şi la nivel naţional.

Aruncând o privire asupra referatelor ştiiţifice pregătite spre a fi prezentate la Sesiunea de de primăvară 2015 de la SCDA Secuieni, observăm  o paletă largă de rezultate ştiiţifice ce cuprind mai multe  domenii ale activităţilor agricole din întreaga ţară. Au fost vizate în prima parte a prezentărilor  culturile de porumb, orzoaică de primăvară, crearea de noi soiuri de cireşi şi vişini utile în ameliorarea genetică, agriultura ecologică, înfluenţele utilizării îngrăşîmintelor cu azot, a densităţii la semănat pentru diferite soiuri de cereale, a spaţiului de nutriţie aupra produciei de cânepă monoică pentru fibră, precum şi aspecte generale privind influenţa unor factori meteorologici asupra dăunătorilor la plante.

Au fost prezentate şi referate ştiinţifice privitoare la gramineele şi leguminoasele perene folosite pentru înfiinţarea pajiştilor  temporare în condiţiile din centrul Moldovei. O atenţie deosebită s-a acordat influenţelor epocii de semănat şi a fertilizărilor asupra cantităţii şi a calităţii producţiilor agricole. Mai multe referate au avut ca ţină directă distrugerea gândacului de Colorado din culturile agricole, dar şi a gândacului păros  al florilor. Un capitol aparte l-a constituit  protecţia fitosanitară a plantaţiilor pomicole.

Dr.ing. Elena Trotuş, director SCDA Secuinei:

„Obiectivul întâlnirii, crearea unor parteneriate pentru derularea de proiecte de cercetare ”

„Ne-am propus ca această sesiune să fie o tradiţie pentru unitatea noastră. Data de 25 martie, o zi de mare sărbătoare creştină- Buna Vestire- să devină o zi specială pentru Staţiunea Secuieni şi, an de an, această zi să fie dedicată Sesiunii ştiinţifice de primăvară.

Distinsă asistenţă, obiectivul întâlnirii noastre de astăzi este acela de a reuni la SCDA Secuieni cercetători, cadre didactice, specialişti din diverse domenii de activităţi agricole. Eu sper că acest prim obiectiv l-am realizat deja. Un alt obiectiv al nostru este şi acela de a ne cunoaşte mai bine activitatea pe care o desfăşurăm, precum şi rezultatele obţinute în sectorul de cercetare. În plus, ne dorim să oferim prilejul tinerilor cercetători de a-şi face cunoscute rezultatele activităţii lor de cercetare, de a se familiariza cu modul prezentare publică  a referatelor ştiinţifice.

Obiectivul întâlnirii noastre de astăzi  va consta şi în schimbul de idei, păreri, opinii, schimb care ne va ajuta în crearea unor  parteneriate pentru derularea de proiecte de cercetare în competiţiile viitoare.

Dorim ca întâlnirea noastră de astăzi să-şi atingă scopul, iar la finalul ei să cosiderăm Sesiunea ştiinţifică de primăvară 2015 de la SCDA Secuieni un câştig profesional pentru toţi cei prezent la acest eveniment.”

* Prof. univ. dr. Gogu Gheorghiţă, preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă-Filiala Neamţ: *150 de ani de la elaborarea şi prezentarea legilor eredităţii

 „Este un bun prilej de a readuce în memorie un nume faimos al ştiinţei universale, mai ales că, în 8 februarie şi 8 martie, s-au împlit 150 de ani de când au fost prezentate rezultatele asupra unor experienţe de hibridare. Este vorba de inegalabilul, genialul Gregor Mendel, cel care a fost părintele geneticii. N-am să prezint opera ilustrului savant, încerc să „zugrăvesc” câte ceva din contexul în care şi-a desfăşurat activitatea. Niciodată o teorie, precum cea creată de Mendel, nu se poate baza plecând de la nimic. În timp se acumulează o bază de date ştiinţifice pe care o minte foarte luminată să le pună cap la cap, să facă o sinteză, aşa cum a procedat Mendel, după circa 100 de ani de cercetări în domeniul hibridării la plante.

Mendel a folosit, pentru prima dată, simbolistica în aceste experienţe, pe care a reuşit s-o folosească în anumite formule care l-au condus la formularea celor 3 legi ale eredităţii. Nu două, cum aveau să considere, la un moment dat, cercetătorii care l-au redescoperit pe Gregor Mendel, după anul 1900.”

Tina CONDREA