Sprijinul cuplat, decuplat de subvenția pe suprafață

tina-soia*La soia, sprijinul e mai mare decât subvenția

Plata sprijinului cuplat în sectorul vegetal nu este condiționată de plata subvenției pe suprafață. Concret, un fermier poate să încaseze sprijinul cuplat, chiar dacă este exclus de la plata subvenției pe suprafață. În cazul unor culturi, cum e soia, sprijinul cuplat este mai mare decât subvenția pe suprafață.

Mulți fermieri au ales cultura de soia pentru obținerea acestui sprijin cuplat, care este mai mare decât subvenția pe suprafață, cuantumul fiind de 77,42 euro/ha. Pentru 2015, sprijinului cuplat la soia a fost de 325 euro/ha și va crește cu 10 euro pe an până în 2020. La sfecla de zahăr sprijinul cuplat este de 630 euro/ha, cu aceeași creștere anuală de 10 euro până în 2020. La această cultură apare problema cotei de zahăr, care restricționează suprafețele cultivate cu sfeclă în funcție de cota alocată fiecărei unități de procesare la care este arondat fermierul.

La soia nu se pune chiar așa problema, deși este vorba tot de o restricționare în ultima instanță. Pentru anul trecut, valoarea sprijinului cuplat la soia a fost stabilit la 325 euro pe hectar. Nivel este calculat pentru o suprafață totală de 90.000 hectare cultivate cu soia în toată țara. Precizăm că pentru soia mai sunt și alte plăți suplimentare. Facilitățile au ajuns la urechile fermierilor, ceea ce i-a determinat să crească foarte mult suprafețele cultivate cu soia. Anul trecut, la nivel național, cu soia s-au semănat cu 15.000 hectare mai mult, ajungându-se la un total de 75.000 ha. În județul Neamț creșterea este de aproape 1.100 ha, față de suprafața de anul precedent.

*Condiții pentru banii suplimentari

Ca fermierul să fie declarat eligibil la plata sprijinului cuplat la soia are de îndeplinit câteva condiții. El trebuie să realizeze o producție anuală minimă de 1.300 kg boabe soia la hectar și să valorifice o producție minimă 1.300 kg/ha pe bază de contract încheiat cu o unitate de industrializare a boabelor de soia, în scopul obținerii de șrot și ulei de soia sau soia integral extrudată. Se poate și pe bază de contract comercial de vânzare a mărfii sau o utilizează în scopul furajării animalelor înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor și a păsărilor pe care le deține în fermă, prin prelucrarea producției cu instalații proprii de procesare sau pe bază de contract de prestări de servicii. O altă posibilitate: livrează, pe bază de aviz de expediție, deținătorului soiului de minimum 1.300 kg sămânță certificată pe hectar, în cazul loturilor semincere și prezintă factura fiscală pentru servicii multiplicare soia, emisă către deținătorul soiului, din care să reiasă ca i-a livrat minimum 1.300 kg sămânță certificată/ha.

Verificarea eligibilității, în cazul consumului în ferma proprie, se face inclusiv pe baza consumurilor de furaje normate pe specii de animale și a numărului mediu de animale înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor și de păsări din fermă pe perioada anului de cerere.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU