Sorgul: o cultură avantajoasă şi mai puţin mofturoasă

ing gheorhe cenusa

*Recolta nu-i pe placul hoţilor!

*Anul acesta n-a prea „mers”!

Între culturile tradiţionale, semănate an de an în judeţul Neamţ, una atrage atenţia în mod deosebit. Este vorba despre sorg. Mai ales că, în ultima vreme au crescut suprafeţele ocupate cu această cultură. În 2012  au fost cultivate cu sorg aproape 260 ha, iar în acest an ele au crescut la 635 ha, la nivelul întregului judeţ.

Cei mai mari cultivatori de sorg  sunt în zona Romanului. Printre ei, se numără şi Societatea Agricolă „Trei Sate” din satul Avereşti, comuna Ion Creangă. Când a aflat ce vrem să ştim, inginerul Gheorghe Cenuşă a dat din mână a lehamete…după care a revenit la gânduri mai bune: „S-o ia naiba de cultură! Că anul acesta n-a mers. S-a copt foarte greu acum. Dar anul trecut am fost foarte mulţumit de această  cultură. Anul trecut am semănat sorg mai mult…”la plesneală”. Am avut rezultate foarte bune.  Nu sunt rele nici cele de acum. Dar e mai greu să găseşti clienţi. Asta fără să usuci recolta. Trebuie să recoltezi sorgul la un nivel de umiditate al producţiei care să nu mai necesite şi uscare. Că majoritatea uscătoarelor din zonă sunt doar pentru porumb.

Sorgul este o cultură destul de avantajoasă. Asta pentru că se poate semăna pe soluri mai slabe, cu fertilitate mai scăzută. Are şi marele avantaj că nu se fură recolta. N-o atacă nici mistreţii. Că de porci domestici tot n-am scăpat. Este aici, la noi, o stână cu vreo 200 de porci, care dau iama în lanul cu sorg. Recolta de sorg se foloseşte în zootehnie la furajarea animalelor. La fel ca şi porumbul. Din păcate, anul acesta n-a fost prielinic sorgului, au căzut precipitaţiile când nu treabuia.În condiţii normale de climă, sorgul este o cultură rentabilă. Producţiile care se realizează sunt bune,  fiind cuprinse între 5000  şi 9000 kg/ha.  Preţul de acum este catastrofal!”

Ca nivel de valorificare a producţiei, sorgul nu face excepţie în acest an, fiind vândut la preţuri foarte mici. Porumbul şi floarea soarelui au, acum,  preţurile la jumătatea nivelului de anul trecut. Nici grâul nu stă mai bine. De obicei aşa se întâmplă: când producţiile sunt mari, scad preţurile.
Tina CONDREA