Soluția specialiștilor: porumb rezistent la secetă

Tina-Porumb rezistent la secetăPrintre culturile agricole cele mai afectate de secetă în acest an se numără și porumbul. Context în care fermierilor li s-a prezentat o noua schemă de nutriție a porumbului, care oferă plantei capacitatea de a dezvolta rădăcini adânci, de peste un metru lungime, capabile să „sape“ după apa din sol. În cele mai dure condiții de secetă pedologică, specialiștii de la Timac Agro România au demonstrat că, dacă se folosește o schema de nutriție eficientă și hibrizi de porumb Dekalb, plantele au șanse mari să crească în mod natural, nefiind afectate prea mult de arșiță.

Pentru a dezvolta rădăcinile puternice la porumb, echipa Timac Agro Romania a folosit un produs microgranulat, Physiostart, care ajută cultura în perioada imediat următoare răsăririi. Specialiștii în nutriția plantelor au folosit și produsul Synertec, care are acțiune de lungă durată, nemaifiind nevoie de o altă intervenție la prașilă. Produsul face sinergie cu azotul grație conținutului în potasiu, un element cu rol deosebit în gestionarea apei.

Pe timp de secetă, specialiștii pun la dispoziția fermierilor soluții inovatoare, noii hibrizi convenționali de porumb Dekalb cu utilizări specifice și diferite, care vor fi comercializați începând cu anul 2016. De asemenea, sunt precizate și tehnologii inovatoare pentru semănat, diferite scheme de densități la hectar și variante de fertilizare, precum și foarte multe informații referitoare la multiplicarea semințelor de porumb.

Tina CONDREA