Sindicaliştii Sanitas nu renunţă la revendicări

19/12/2017

În şedinţa susţinută săptămâna trecută, Consiliul Național al Federației SANITAS din România, din care fac parte şi reprezentanţii Uniunii Sanitas Neamţ, a analizat conținutul Ordonanței de Urgență nr. 91, recent publicată, care modifică și completează Legea salarizării personalului plătit din fonduri publice. “Participanții la discuții au evidențiat toate neajunsurile acestui act normativ, care rezolvă doar o parte din omisiunile și neclaritățile Legii – cadru nr. 153/2017, subliniind în mod special acele probleme pe care partea guvernamentală se angajase, în întâlnirile anterioare, să le soluționeze. Reprezentanții SANITAS au decis să continue demersurile la nivelul comisiilor de specialitate din Parlamentul României pentru ca, pe parcursul legislativ de aprobare a O.U.G. 91/2017, să fie incluse în textul actului normativ și solicitările SANITAS rămase nerezolvate. O altă problemă discutată de membrii Consiliului Național SANITAS este lipsa contractului colectiv de muncă la nivel de sector de activitate ”Sănătate”. Cei prezenți au subliniat că este pentru prima dată, în 27 de ani, când drepturile angajaților din domeniu nu sunt acoperite de prevederile unui astfel de document, negociat și semnat cu Ministerul Sănătății”, a transmis Federaţia Sanitas. Totodată, sindicaliştii din toată ţara au făcut cu o serie de propuneri privind conținutul noului Regulament de sporuri, Federaţia Sanitas fiind pregătită să reia acest subiect în cadrul negocierilor cu Ministerul Sănătății, negocieri ce se vor derula începând cu primele zile ale lunii ianuarie 2018.
Geanina NICORESCU