Sindicaliştii Sanitas Neamţ pleacă să protesteze la Bucureşti

Sanitas

Negocierile cu ministrul Sănătăţii au eşuat

Discuţiile purtate ieri de ministrul Sănătăţii cu reprezentanţii Coaliţiei profesioniştilor din sănătate cu privire la revendicările prezentate de aceştia au eşuat. „Calendarul protestelor continuă luna aceasta, aşa cum a fost stabilit iniţial, revendicarea principală fiind alocarea a 6% din PIB pentru Sănătate”, ne-a declarat Ioan Luca, trezorierul Sanitas Neamţ.

Reprezentanţii Sanitas Neamţ vor pleca la Bucureşti, cu un autocar, pe 25 septembrie, pentru a manifesta, alături de colegii lor din alte 5 judeţe, conform calendarului, pentru îmbunătăţirea statutului social al personalului din sistemul sanitar, respectiv poziţia socială şi imaginea în societate, nivelul veniturilor, relaţia cu angajatorul sau cu autorităţile publice.

Revendicările Federaţiei Sanitas se referă la alocarea a 6% din PIB pentru Sănătate, asigurarea finanţării sistemului sanitar pentru trimestrul IV al anului în curs şi acordarea integrală a drepturilor salariale, menţinerea sistemului actual de organizare a spitalelor în vederea asigurării unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, în regim public, fără a fi transformate în SRL-uri şi creşterea veniturilor salariale pentru toate categoriile de personal sanitar, începând cu 1 ianuarie 2014. De asemenea, ei pledează pentru respectarea normativelor de personal şi elaborarea regulamentelor de sporuri, aplicarea principiilor şi coeficienţilor de ierarhizare privind clasele de salarizare conform Legii nr. 284/2010, negocierea şi semnarea contractului colectiv de muncă la nivelul Sectorului Sănătate, negocierea şi semnarea contractului colectiv de muncă la nivelul Sectorului Asistenţă Socială şi, nu în ultimul rând, elaborarea şi promovarea unei legi a salarizării specifice în asistenţa socială, pornind de la principiile şi coeficienţii Legii nr. 284/2010, care să asigure creşterea salariilor în sector începând cu data de 1 ianuarie 2014.

Ceilalţi sindicalişti din Sănătate, „Solidaritatea Sanitară”, au hotărât să-şi promoveze revendicările direct la Parlament: „Vom strânge semnături în rândul angajaţilor din sistemul sanitar, indiferent de sindicatul în care sunt înscrişi, în vederea promovării unui proiect de lege la nivelul Parlamentului”, ne-a declarat Ionuţ Nistor, preşedintele Sindicatului Solidaritatea Neamţ.

Geanina NICORESCU