*Manifestările au ca temă „Întâlnirea cu Duhovnicul – Părintele Dionisie de la Colciu (1909-2004)“ * „Suntem în vremurile de pe urmă. Sunt semne vădite“, a prezis părintele Dionisie în anul 2010, potrivit site-ului cuvantul-ortodox.ro
În acest sfârșit de săptămână se desfășoară, la Mănăstirea Neamț, Simpozionul internațional cu tema „Întâlnirea cu Duhovnicul – Părintele Dionisie de la Colciu (1909-2004)“. Evenimentul este organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“.
Simpozionul a debutat ieri, la Aula „Mihai Eminescu“ din Iași, în prezența IPS Teofan, astăzi manifestările desfășurându-se la Centrul Cultural „Sfântul Paisie de la Neamț“ (aflat în incinta Mănăstirii Neamț). Începând cu ora 18.30, vor susține prelegeri ierom. Antipa (Chilia „Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana“ – Kareia, Athos) – „Ieromonahul Dionisie Aghioritul de la Colciu ca duhovnic“ și arhim. Melchisedec (Mănăstirea Lupșa) – „Părintele Dionisie – chipul smerit al nevoitorului contemporan“.
Programul simpozionului continuă mâine, de la ora 9.30, cu următoarele prezentări: Monahul Nicodim (Mănăstirea Sf. Pavel, Athos) – „Vizitele Ieromonahului Dionisie de la Chilia «Sfântul Gheorghe» Colciu la Sfânta Mănăstire a «Sfântului Pavel»“; ierom. Ignatie (Chilia Sf. Ipatie, Athos), – „Simplitate, sinceritate și bărbăție duhovnicească în viața și învățătura Starețului Dionisie“; ierom. Damaschin Gritoriatul – „Mărturia Părinților aghioriți greci și români despre Gheronda Dionisie“; monah Gherasim Prodromitul – „Act de referință închinat Cuviosului Părinte ce a fost printre noi, Ieroschimonahul Dionisie“; Virgil Vlăescu – „Starețul Dionisie – duhovnic între acrivie și iconomie“.
Tot mâine, între orele 16.00 și 17.30, are loc și ultima sesiune de comunicări din cadrul simpozionului, în cadrul căreia Bousias Haralambos va vorbi despre „Preacuviosul Părinte Dionisie de la Colciu – călăuzitor duhovnicesc – așa cum l-am cunoscut“, iar Ion Minoiu va susține o prelegere cu tema: „Despre cântare, tipic și stare lăuntrică potrivită slujirii bisericești în lumina cuvintelor duhovnicești ale Starețului Dionisie de la Colciu“.
Simpozionul Internațional cu tema „Întâlnirea cu Duhovnicul – Părintele Dionisie de la Colciu (1909-2004)“ se va încheia cu o slujbă de Priveghere pentru Sfântul Paisie de la Neamț.
Profețiile sumbre despre România, făcute de părintele Dionisie
„Să avem nădejdea la Dumnezeu, dar timpurile sunt critice. Timpurile-s foarte critice. După cum spun Sfinții Părinți, Sfinții Prooroci, noi am intrat în veacul al VIII-lea și ei așa scriu că, intrând în al VIII-lea veac, multe necazuri o să vină peste omenire, mari schimbări o să fie în lume. După scrierile Sfinților Părinți, omenirea așteaptă două pericole înfricoșate: un război înfricoșat de mare și împărăția lui Antihrist. Acuma numai Dumnezeu știe care va apuca înainte, războiul acela care se așteaptă sau împărăția lui Antihrist. Nouă nu ne-a rămas altceva decât să ne pregătim. Să ne pregătim prin pocăință, spre mărturisire curată, că nimenea nu se poate mântui decât numai prin pocăință, adică prin mărturisirea păcatelor înaintea părintelui duhovnic. O să fie un război înfricoșat, poate nu acum, dar în câțiva ani. Așa va fi, că nu vor mai cunoaște că au fost oameni cei omorâți. Suntem în vremurile de pe urmă. Sunt semne vădite“, a prezis părintele Dionisie în anul 2010, potrivit site-ului cuvantul-ortodox.ro.
Irina NASTASIU