Sfaturi pentru grădină: tăierile de toamnă la trandafiri 

tina-trandafir-taieri*Urmează fertilizări și tratamente

Toamna este momentul oportun pentru a face tăierile la trandafiri. Este bine ca lucrarea să fie făcută, întrucât  previne ruperea ramurilor sub acțiunea factorilor meteorologici, în principal zăpada. Înainte de instalarea sezonului rece, trandafirii se mușuroiesc bine ca să nu înghețe peste iarnă.

Operațiunea de tăiere a trandafirilor implică reducerea taliei tufei și a ramurilor. La trandafirii tip tufă, tăierea se face la o înălțime de 60-70 cm deasupra solului. În cazul speciilor de trandafiri urcători se vor lega ramurile pentru a le oferi protecție împotriva vântului și a zăpezii. Ulterior, în primăvară, se vor executa tăierile specifice, eliminând părțile uscate ale plantelor, rezultate în urma înghețului din iarnă. Ramurile măceșilor provenite din portaltoise se taie, pentru ca trandafirii să acumuleze mai multe substanțe nutritive necesare în sezonul rece.

*Tratamente și  fertilizări

După efectuarea tăierilor și odată cu apariția primei brume, este recomandat un tratament fitosanitar cu un produs pe baza de cupru. Se evită dezvoltarea bolilor apărute în urma cicatricilor lăsate pe ramuri odată cu uscarea și căderea frunzelor. Aplicarea tratamentului se face cu  pompe de stropit, folosind o soluție pregătită conform indicațiilor de pe eticheta produsului fitosanitar.

După aplicarea tratamentului pe bază de cupru, este bine să mușuroiți trandafirii prin acoperirea bazei plantelor cu pământ bine mărunțit. Perioada cea mai bună pentru mușuroire este sfârșitul lunii octombrie dar dacă temperaturi cresc mai devreme nu ezitați să executați această lucrare. Prin mușuroire, pământul va îmbrăca baza ramurilor și se vor evita bulgării de pământ ce formează goluri de aer și nu asigură o protecție eficientă în caz de vreme rece. Este recomandat să evitați protejarea trandafirilor cu ajutorul resturilor vegetale, deoarece există pericolul apariției șoarecilor.

*Atenționări speciale

Pentru o protejare corectă a plantelor împotriva gerului, măsurile  preventive  se iau din timpul anului. Lucrările de îngrijire – irigare, fertilizare cu azot, tăierile de vară- trebuie făcute în așa fel încât creșterea să nu fie extinsă până în octombrie-noiembrie, ca plantele să aibă timp să se pregătească pentru iarnă. Foarte importantă este asigurarea unui frunziș sănătos prin aplicarea corectă a tratamentelor fitosanitare împotriva bolilor și dăunătorilor pe toata perioada de vegetație.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU