Sfântul Daniil Sihastrul a viețuit în secolul al XV-lea în partea de nord a Moldovei, nevoindu-se în viața călugărească. S-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea orașului Rădăuți, primind la botez numele de Dumitru. A învăţat carte la Mănăstirea Bogdana din Rădăuți, unde va şi intra în monahism, la vârsta de șaisprezece ani, primind, la călugărie, numele de David.
Tânjind după o viaţă de asceză, monahul David pleacă la schitul Laura de pe valea Putnei, ctitorie a Sfântului Leontie de la Rădăuți. Conform tradiției, aici l-a avut drept călăuzitor duhovnicesc chiar pe cuviosul Leontie, primind schima cea mare și numele de Daniil.
De la schitul Laura, cuviosul Daniil se retrage în munte, pe o stâncă de pe malul pârâului Vițeu. Își cioplește în stâncă un paraclis și o chilie dedesubtul acesteia, unde își continuă nevoințele. Potrivit tradiției, domnitorul Ştefan cel Mare venea de multe ori să ceară sfătuire de la cuviosul Daniil, renumit în toată Moldova pentru înţelepciunea sa.
Se mai spune că, pentru a putea refuza scaunul mitropolitan al Moldovei, după moartea mitropolitului Teoctist I, sfântul Daniil își părăsește chilia de lângă noua mănăstire Putna, retrăgându-se într-un loc pustiu de pe malul pârâului Voroneț, unde îşi sapă o nouă chilie în piatră. Aici primeşte de la Dumnezeu darul vindecărilor, al alungării demonilor, precum și cel al sfătuirii duhovnicești și alinării celor în suferință.
În anul 1488, în apropierea locului unde se nevoia cuviosul Daniil, binecredinciosul voievod Ștefan cel Mare poruncește întemeierea unei noi mănăstiri, viitoarea Mănăstire Voroneț.
Data la care sfântul Daniil a trecut la Domnul este necunoscută, acesta fiind înmormântat în pronaosul mănăstirii Voroneț, în partea de sud. Astăzi, chilia sfântului de lângă mănăstirea Putna este loc de pelerinaj şi rugăciune.
Duhovnicul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare
„Adeseori voievodul poposea la chilia lui şi îşi mărturisea păcatele, apoi cerea cuvânt de folos şi nimic nu făcea fără rugăciunea şi binecuvântarea lui. Iar Cuviosul îl îmbărbăta şi îl îndemna să apere ţara şi creştinătatea de mâinile păgânilor, încredinţându-l că de va zidi după fiecare luptă câte o biserică spre lauda lui Hristos, în toate războaiele va birui.
Astfel, ascultându-l, Ştefan cel Mare a apărat cu multă vitejie Biserica lui Hristos şi ţara Moldovei după căderea Bizanţului, aproape o jumătate de secol, câştigând patruzeci şi şapte de războaie şi înălţând patruzeci şi opt de biserici.(…)
În vara anului 1476, Ştefan cel Mare, pierzând lupta de la Războieni în faţa turcilor, s-a dus la chilia Sfântului Daniil Sihastrul, bunul său părinte duhovnicesc de la Voroneţ. Deci bătând Ştefan Vodă în uşa sihastrului să-i descuie, a răspuns sihastrul să aştepte Ştefan Vodă afară până va termina ruga. Şi după ce şi-a terminat sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pe Ştefan Vodă. Şi s-a spovedit Ştefan Vodă la dânsul. Şi a întrebat Ştefan Vodă pe sihastru ce să facă, că nu poate să se mai bată cu turcii. Închina-va ţara la turci sau nu? Iar sihastrul a zis să nu o închine, că războiul este al lui; numai că, după ce va izbăvi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghe.
Deci, crezând domnul Moldovei în proorocia Sfântului Daniil că va birui pe turci şi luând de la el rugăciune şi binecuvântare, îndată a adunat oaste şi a izgonit pe turci din ţară.” (din „Vieţile Sfinţilor”)
Irina NASTASIU