Scutiri la impozitul agricol

Tina ScutiriA fost aprobat actul normativ care stabilește  procedura de reducere a normei de venit în activități agricole, pentru culturile afectate de fenomene meteorologice nefavorabile de anul trecut.

În cazul în care s-au înregistrat pierderi ca urmare a unor fenomene meteorologice nefavorabile, care afectează peste 30% din suprafeţele destinate producţiei agricole vegetale şi animale deţinute, norma de venit se reduce proporţional cu pierderea respectivă. Constatarea pagubelor şi evaluarea pierderilor s-a făcut de comisia locală formată dintr-un reprezentant al primăriei, un specialist al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, un reprezentant al Direcţiei pentru Aagricultură Neamţ şi un reprezentan din cadrul ANAF.

*În judeţul Neamţ:  calamităţi în stupină, grădină şi livadă

Anul trecut, calamităţile au fost  serios resimţite şi de unii fermieri nemţeni. Cele mai mari  pagube s-au înregistrat  în stupină, grădina de legume şi în livadă. Apicultorii nemţeni au depus 98 de dosare, din care numai 96 au întrunit toate condiţiile pentru ca ele să poată intra la plata despăgubirilor. Cele 96 dosare valabile au în „spate” peste 8200 de familii de albine. În total, sprijinul financiar cuvenit se ridică la 50.000 lei.

În sectorul vegetal avem un dosar pentru despăgubiri în sectorul pomicol, cel depus de Societatea Agricolă „Trei Sate” din comuna Ion Creangă.  Aici au fost calamitate 34 hectare de livadă, valoarea totală a despăgubirilor fiind de 9000 euro. Cele 38,37 hectare ocupate cu legume de câmp calamitate aparţin mai multor fermieri nemţeni din mai multe zone agricole ale judeţului .

Agricultorii care au înregistrat pierderi ca urmare a calamităţilor, au fost sprijiniţi financiar, cu anumte sume de bani.  Vorbim de acele despăgubiri  acordate pentru compensarea pagubelor  datorate fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile din primăvara şi vara trecută. Dar ele nu are nici o legătură cu anularea sau reducerea  impozitului pe venitul realizat din activităţi agricole care se preconizează a se face acum.

Contribuabilii nemţeni vor  depune o cerere la organul fiscal de care aparţin, pentru a beneficia de această facilitate financiară.

Tina CONDREA