Înălţarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii, cum se mai numeşte în popor, este una dintre cele mai vechi sărbători creștine, închinată Crucii Domnului nostru Iisus Hristos. Totodată, Ziua Crucii este şi una din cele două zile de post strict de peste an, alături de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Sărbătoarea amintește de descoperirea, pe Muntele Golgota, de către împărăteasa Elena, a crucii pe care a fost răstignit Iisus și înălțarea ei solemnă, în văzul tuturor, de către episcopul Macarie I al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie a anului 326. De asemenea, ziua de astăzi aminteşte şi de readucerea lemnului Sfintei Cruci de la perși, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclie. Acesta a depus Sfânta Cruce în Biserica Sfântului Mormânt, după care patriarhul Zaharia al Ierusalimului a înălțat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie 630.
„In hoc signo vinces”
În ajunul luptei cu Maxenţiu, împăratul Constantin a văzut pe cer, ziua în amiaza mare, o cruce luminoasă deasupra soarelui, cu inscripţia „In hoc signo vinces” („Prin acest semn vei învinge”).
Noaptea, în timpul somnului, i s-a arătat Domnul Iisus Hristos cu semnul crucii, cerându-i să-l pună pe steagurile soldaţilor, spre a-i servi drept semn protector în lupte.
„Văzând semnul cinstitei cruci, marele Constantin, deşi încă neavând credinţă deplină, a cunoscut că este semnul creştinilor şi a poruncit mai întâi de toate să se facă o cruce de aur, după chipul aceleia care i s-a arătat lui pe cer, ca să se poarte înaintea oştirilor sale. Şi mergând împotriva lui Maxenţiu, a dobândit biruinţă mare. L-a biruit, i-a sfărâmat oştirile, l-a înecat în apa Tibrului şi a intrat cu mare triumf în Roma, unde până astăzi se află Arcul lui Constantin sau Arcul de Triumf, pe unde Constantin cel Mare a intrat biruitor. Şi cunoscând el taina crucii şi puterea Celui răstignit pe dânsa, a cugetat mult la puterea credinţei creştineşti şi s-a botezat de Sfântul Silvestru şi el şi maica lui.” (din Predica Părintelui Cleopa la Înălțarea Sfintei Cruci)
După izbândă, împăratul Constantin a trimis-o pe mama sa, Elena, să descopere crucea pe care a pătimit Mântuitorul Hristos. La Ierusalim, aproape de Golgota, împărăteasa Elena a descoperit trei cruci identice: una pe care a pătimit Hristos şi două ale tâlharilor răstigniţi în aceeaşi zi cu Iisus. Împărăteasa însă nu ştia însă care dintre cele trei cruci este cea căutată, misterul fiind dezlegat de Patriarhul Macarie al Ierusalimului, în urma unei minuni.
Pentru că în localitate murise de curând o tânără dintr-o familie aristocrată, patriarhul a apropiat fiecare cruce de fata moartă. Când ierarhul a aşezat lângă ea crucea pe care a pătimit Iisus, tânăra a înviat şi L-a lăudat pe Dumnezeu.
Credincioşii au dorit să vadă cinstita cruce, iar Patriarhul Macarie a înălţat-o deasupra amvonului, în Biserica Învierii din Ierusalim, în anul 335 d.H. De atunci, în fiecare an, ziua de 14 septembrie este închinată Înălţării Sfintei Cruci.
„Să ştiţi că nimeni de pe pământ, din cei care sunt botezaţi în numele Sfintei Treimi, nu se poate mântui fără cruce. Se spune în Urmarea lui Hristos: «Omule, dacă vrei să lepezi o cruce, nenumărate cruci vor veni asupra ta». Cine ia crucea cu mulţumire şi cu dragoste pentru Mântuitorul şi e foarte mulţumit când e certat de Dumnezeu, cu pagube, cu scârbe, cu ocară, cu foame, cu sete, cu boală, cu robie, cu necaz, cu întristare – acela e următor al lui Hristos. Să ducă cu bucurie crucea sa, aducându-şi aminte că crucea lui Hristos a fost cu atâtea milioane şi milioane de ori mai mare decât crucea lui, fiindcă a răbdat fiind fără de păcat şi atâtea patimi câte nu poate cuprinde mintea omenească.” (Părintele Ilie Cleopa)
Irina NASTASIU