Sancțiuni mai blânde pentru fermieri

Tina Cartonaș galben* Pentru prima abatere fermierii vor vedea „cartonașul galben“ *Sistemul se va aplica subvențiilor aferente anului 2016

De anul viitor, fermierii care greșesc în cererea unică de plată vor suporta sancțiuni mai blânde. Penalizările vor fi reduse chiar și la jumătate, în unele cazuri. Ca să pună capăt „climatului de frică“ pentru fermierii care solicită subvenții în cadrul Politicii Agricole Comune, comisarul european pentru Agricultură Phil Hogan a decis să simplifice unele proceduri legate de plățile directe.

Propunerile vor fi, cel mai probabil, aplicate de anul viitor, pentru anul de cerere 2016!  Modificările, trei la număr, vizează sistemul de sancțiuni aplicate schemelor de plăți directe. Este vorba de verificarea preliminară a cererilor de plată; un sistem simplificat pentru sancțiunile administrative; un „cartonaș galben“ pentru prima abatere.

*Noi sancțiuni pentru fermierii cu subvenții

Verificarea preliminară a cererilor de plată permite fermierilor să-și corecteze cererea de plată în următoarele 35 de zile după data limită de depunere, fără să fie penalizați. Actualul sistem de calcul al sancțiunilor privind plățile pe suprafață este bazat pe diferite categorii de erori, ce pot genera penalizări de plată care, în unele cazuri, sunt de peste două ori mai mari decât suprafața supra-declarată de fermier. Acest sistem va fi înlocuit cu o sancțiune unicăde 1,5 ori suprafața supra-declarată.

Odată aprobat, noul sistem de sancțiuni va fi aplicat pentru anul de cerere 2016! Ca și până acum, nu vor fi penalizate la plată supra-declarările ce privesc suprafețe mici, de până la 3% din totalul suprafeței declarate sau 2 ha.

*Atenționare ca la fotbal

La fel ca în fotbal, „cartonașul galben“ va fi acordat fermierilor care comit pentru prima dată o eroare în cererea de plată pentru subvenții, iar greșeala nu este gravă. „Cartonașul galben“ aduce așadar o veste rea, în sensul că fermierul a comis o greșeală și va fi sancționat la plată de către APIA. Vestea bună este însă că penalizarea va fi redusă la jumătate. Atenție! Fermierii care primesc din partea APIA „cartonașul galben“, vor intra la controlul pe teren în anul următor celui în care au primit cartonașul.

Alături de această măsură, se va reduce și nivelul de penalizări în cazul sancțiunilor administrative: pentru supra-declarările de peste 3% din totalul suprafeței determinate la plată sau mai mari de 2 ha, va fi aplicată o sancțiune unică: fermierul va pierde subvenția pentru o suprafață de 1,5 ori cât suprafața supra-declarată.

Conform actualului sistem de sancțiuni, dacă un fermier care are 10 ha, dar solicită subvenția pe suprafață pentru 11 ha, i se aplică mai multe „corecții“. Suma de plată este redusă la 10 ha, la care are dreptul. Cum supra-declararea este de 10%, fermierul este penalizat la plată pentru dublul diferenței dintre suprafața declarată și cea la care are dreptul, adică 2 ha. În final, fermierul va primi subvenția doar pentru 8 hectare, deși, în realitate are 10.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU