Salariaţii APIA Neamţ au stat de „veghe” până la miezul nopţii

Tina-subvenţii,foto 1-vaci

* Au fost aşteptaţi fermierii, cu cereri pentru subvenţii

Vinerea trecută a expirat termenul de primire a cererilor pentru acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic la speciile bovine și ovine, caprine și a ajutoarelor specifice pentru producătorii de lapte şi de carne de vită și producătorii de

lapte şi de carne de ovine, caprine, din zonele defavorizate.

De fapt, el mai expirase odată, la 31 mai, dar a mai fost prelungit cu aproape 3 săptămâni, adică până pe 20 iune. Era de aşteptat, având în vedere că, din acest an, s-a venit cu mai multe noutăţi privind subvenţiile  din zootehnie. Practic, acum, fermierul a depus o singură cerere pentru toate tipurile de subvenţie, oricâte sunt. Pentru asta, omul venea o singură dată la APIA Neamţ, ori la centrele sale locale, dar avea de completat mai multe hârţoage.

Ca să fie siguri că nu rămâne nici un fermier fără subvenţii, salariaţii de la APIA Neamţ au stat de „veghe” vinerea trecută până la ora 12 noaptea…”I-am aşteptat până atunci,  ne-am gândit că poate mai vine vreun fermier. Să nu rămână cu cererea nedepusă. Deşi, pe parcursul zilei, nu a fost nici  o aglomeraţie, cum se întâmpla în ceilalţi ani. De data asta au respectat programările făcute pe localităţi şi repartizările pe  centrele ale  locale AIA Neamţ. Activitatea de primirea a cererilor a decurs în bune condiţii, deşi fermierii aveau de aşteptat mai mult. Mă refer la cei care au ovine şi caprine, nu doar bovine. Ei au trebuit să vină la Centrul Judeţean al APIA Neamţ”, ne-a declarat Mihai Dorneanu, director executiv la APIA Neamţ.

În total, au fost depuse 7509 cereri la speciile taurine, ovine şi caprine, pentru toate tipurile de subvenţii, inclusiv din zona defavorizată.

A fost clar precizată şi data până la care se vor face centralizările privind ajutorul specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită și producătorilor de lapte şi de carne de ovine, caprine, din zonele defavorizate. Situaţiii care vor fi aprobate de APIA Bucureşti până pe data  de 1 februarie 2015.

 

Tina CONDREA