Să ne amintim de Emanuel Elenescu, un maestru al baghetei

01/03/2019

În luna martie a anului 1911 vedea lumina zilei, la Piatra-Neamţ, renumitul dirijor, compozitor și pedagog Emanuel Elenescu (n. 8 martie 1911 – d. 17 iunie 2003). Absolvent al Conservatorului din Iaşi (1928-1933), Emanuel Elenescu a studiat cu Antonin Ciolan (dirijat orchestră şi cor), Carol Nosek (teorie-solfegiu), Ion Vasilescu (fagot), Constantin Georgescu (armonie, contrapunct, istoria muzicii), Ilie Ionescu-Sibianu (pian) şi Ion Ghiga (muzică de cameră, citire de partituri). A cântat sub bagheta unor conducători de orchestre precum George Enescu, Theodor Rogalski, Jean Bobescu, Ionel Perlea, George Georgescu. A înregistrat peste 80 de ore de muzică din toate genurile, dirijând orchestre, coruri, operă şi un concert de jazz, alături de formaţia lui Sile Dinicu.

A fost fagotist în Orchestra Simfonică Radio din Bucureşti (1933-1938, 1947-1950), dirijorul Corului Radio (1950-1952) şi dirijor la Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române (1952-1981), profesor de fagot şi oboi la Conservatorul din Iaşi (1938-1947) şi profesor de armonie şi orchestraţie la Liceul de Muzică nr. 1 din Bucureşti (1950-1954).

A întreprins turnee artistice ca dirijor în Iugoslavia (1938, 1961), Italia (1938, 1970, 1972, 1975), Bulgaria (1960, 1965, 1973), URSS (1962, 1968, 1969, 1976), Ungaria (1964, 1966, 1968), Cehoslovacia (1964, 1974), Polonia (1965), Belgia (1965), R.D. Germană (1968), R.F. Germania (1968, 1971, 1976), Cuba (1968, 1974), Franţa (1970, 1972, 1976), Spania (1976) şi Venezuela (1978).

A participat la numeroase emisiuni de radio şi televiziune, fiind distins cu Menţiunea I (1937), Premiul III de compoziţie „George Enescu” (1938) şi Ordinul Muncii, clasa III (1954). A primit titlul de „Artist emerit” (1957) şi Ordinul Muncii, clasa II (1968).

Emanuel Elenescu a murit pe data de 17 iunie 2003, la vârsta de 92 de ani.

A imprimat mii de minute de muzică

„Maestrul Emanuel Elenescu ocupă un loc aparte, datorită înzestrărilor sale de artist la care se adaugă cele ale unei personalităţi benefice în relaţia cu lumea muzicienilor şi melomanilor în care a trăit. Printr-o muncă plină de pasiune a câştigat în muzica românească, printr-o impresionantă şi discretă nobleţe, unul dintre locurile de prestigiu ale vieţii muzicale şi artistice din cea de a doua jumătate a secolului trecut. După cum scria un contemporan de generaţie, muzicologul George Pascu, într-un portret dedicat artistului: «Cine l-a ascultat pe Maestru interpretând, în primă audiţie, lucrările pleiadei noastre de compozitori, de la Enescu la Cuclin şi apoi la tinerii absolvenţi de Conservator, cine l-a văzut punând la punct, în zeci de ore de repetiţii, amănuntele unei interpretări, cine l-a urmărit dirijând Simfonia a III-a de Enescu, Simfonia cu orgă de Saint-Saëns sau Manfred-ul lui Ceaikovski, cine a consultat listele de înregistrări ale Radioului şi constată că Elenescu a imprimat mii de minute de muzică ( din care trei sferturi reprezintă creaţii româneşti, de la Caudella la Moldovan), cine l-a cunoscut îndeaproape pe Emanuel Elenescu şi i-a descoperit harul, bunătatea, adâncul umor, înţelege ce loc temeinic ocupă acest dirijor în istoria vieţii noastre artistice.

În cariera sa de dirijor s-a detaşat printr-ul   stil  personal, caracterizat prin precizia gesticii, prin cunoaşterea sensurilor şi stilurilor, literei şi spiritului partiturilor abordate, impunând opţiuni echilibrate de comunicare cu ansamblul muzicienilor şi cu publicul. Înregistrările păstrate în Fonoteca radioului sau pe discuri demonstrează o îmbinare superioară a gândirii artistice cu exigenţele profesionalismului de înaltă clasă, privite din perspectiva memoriei captate prin microfon.

Emanuel Elenescu lasă drept moştenire şi o creaţie componistică pe care muzicienii şi publicul au primit-o cu preţuire – Variaţiuni simfonice pe o temă haiducească, Rapsodia română pentru vioară, Burlesca pentru pian şi orchestră, Liturghia pentru cor mixt, cântece pentru voce şi pian.” (Grigore Constantinescu – „Observatorul”/25 februarie 2011)

Irina NASTASIU