Răuceşti: „Nimeni nu e singur”… nu mai e singur

Tina -Răuceşti- Ana Săvescu

*Proiectul intr la finanţare

În perioada mai – septembrie 2014, Centrul Comunitar de Resurse Răuceşti va implementa proiectul „Nimeni nu e singur” finanţat cu sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ. Detalii ne-a oferit Ana Săvescu, manager proiect:

„Dorim să facilităm învăţarea tinerilor cu munca de voluntariat în formarea de deprinderi în a reacţiona în cazul producerii situaţiilor de urgenţă, dar şi cum să vină în sprijinul semenilor. Proiectul urmăreşte şi sensibilizarea publicului larg în legatură cu situaţia precară in care se află o mare parte a populatiei de varsta a III-a, precum si participarea tinerilor in activitatile de socializare si cu caracter intergenerational. Proiectul a plecat de la  nevoia de a forma tineri responsabili care să înveţe să lucreze în echipă, să se organizeze şi să se implice activ în comunitate, pentru a aduce o schimbare pozitivă în beneficiul oamenilor. Graţie implicării tinerilor în diverse proiecte şi activităţi împreună cu alţi voluntari, ei se vor confrunta cu diverse situaţii şi probleme care îi vor ajuta să dobândească noi abilităţi. În plus, vor învăţa cum să reacţioneze atunci când sunt puşi în faţa unor întâmplări mai puţin obişnuite.”

Grupul ţintă căruia i se adresează proiectul este reprezentat de tinerii din comuna Răuceşti. S-a decis adresarea către tineri, deoarece ei sunt receptori direct implicaţi, deosebit de importanţi pentru modelul viitor de cetăţean instruit, responsabil şi implicat în activitati de voluntariat.

Voluntarii se vor deplasa la domiciliul persoanelor vârstnice singure şi la cămine de bătrâni, care vor fi antrenaţi în activităţi de socializare. Uneori o vorbă bună, sau persoane care să-i asculte depănând amintiri, pot avea efecte miraculoase. Energia tinerilor şi experienţa vârstnicilor vor face echipă bună, care va duce spre  o comunitate mai puternică, ai cărei membri se respectă şi se ajută reciproc, o comunitate în care nu există discriminare pe baza de vârstă, etnie sau provenienţă socială. Astfel, tinerii învaţă să respecte bătrâneţea, găsesc în vârstnici căldura bunicilor pe care i-au pierdut sau pe care nu i-au avut niciodată, învaţă din experienţa şi poveştile de viaţă ale seniorilor.

 

*Tabăra „Poiana voluntarilor”

Se doreşte ca, în urma  evenimentului din Munţii Apuseni, să se dea tinerilor posibilitatea de a-i cunoaşte îndeaproape pe acei  salvatori, oameni cu aceleaşi nazuinţe şi aşteptări ca românii de pretutindeni. Se mizează pe faptul ca tinerii voluntari nemţeni să prindă încredere în forţele proprii, să devină mai responsabili, mai ales când vor şti ca viaţa unui om depinde de ei.

Voluntarii vor merge la locul accidentului pentru a aduce un omagiu celor doi disparuţi, unde vor depune o coroană de flori, iar Fanfara coiilor din Răuceşti va susţine un moment muzical comemorativ.

„Dorim să cunoaştem pe acei moţi salvatori, acei cunoscători ai munţilor, oameni fără diplome, fără lefuri dar cu o inima mare, iar simţul lor civic neştirbit. Motii nu suportă ineficienţa, resping proasta organizare, haosul şi neputinţa de a face faţă crizelor. Ei nu au  alergat după glorie sau răsplată, nu au aşteptat onoruri, ci s-au gîndit că puteau să fi fost ei în situaţia celor accidentaţi şi că trebuiau să-i ajute. Au pornit să caute prin poienele de pe culme, neavând asupra lor decît o lanternă, dar cu GPS-ul din inima lor”, declara Ana Săvescu.

Tinerii voluntari din Răuceşti vor organiza  şi un schimb cultural-artistic cu tinerii din localitatea Horea, va fi o seară cultural-artistică în care  nemţenii şi moţii să-şi prezinte obiceiurile, cântecele, dansurile.  O acţiune  de a promova tradiţiile, datinile, obiceiurile şi folclorul din cele două zone.

 

* Să fim solidari!

 

O categorie socială parcă uitată de toată lumea este cea a vârstnicilor singuri, al căror număr s-a „îngroşat“ considerabil în ultimii 50 de ani. Vedem din ce în ce mai des bătrâni care înaintează cu paşi şovăielnici spre magazine sau spre cele mai apropiate farmacii, cărând cu greutate câteva kilograme pentru că forţele fizice i-au părăsit. Există numeroşi vârstnici pe care neputinţa şi bolile îi determină să se izoleze în spaţiul locuinţelor lor. Cu copiii aflaţi în alte localităţi sau în alte colţuri de lume, aşteaptă neputincioşi ca un vecin mai milos să le deschidă uşa sau să le cumpere o pâine. Lipsa de comunicare, de socializare, sentimentul inutilităţii lor îi conduce la depresii şi doar credinţa în Dumnezeu le-a mai rămas. Se simt umiliţi de o societate ocupată cu treburi „mai importante”, îşi înghit cu greu lacrimile când un vecin grăbit uită să le cumpere la timp o pâine.

Cu siguranţă, activitate va avea un impact pozitiv asupra noii generaţii, care  va găsi puterea de a se rupe de lumea virtuală, aplecându-se cu uimire, răbdare şi compasiune asupra vieţii reale, empatizând cu cei nevoiaşi şi necazurile lor, mobilizându-se să schimbe ceva într-o societate tot mai rece şi mai străină.

 

*Flori pentru suflet

 

Vor  oferite 500 de flori în centrele de bătrâni, în parcuri şi în farmacii, acţiune prin care se doreşte sensibilizarea publicului larg în legătură cu situaţia precară în care se află o mare parte a populaţiei de vârsta a III-a. Campania „Flori pentru suflet” se va desfăşura în trei zile, iar alături de flori, peste 100 vârstnici din Centrul de bătrâni Târgu Neamţ vor primi cadouri şi li se vor oferi spectacole  susţinute de tineri din Ansamblul „Oglinduţa”, Fanfara Răuceşti, Formaţia de fluieraşi.

Tina CONDREA