Primele proiecte europene 2017

*Sesiune de depunere între 28 martie și 30 iunie *Bani europenei pentru: drumuri, apă canal, creșe și grădinițe, protejarea patrimoniului cultural

Astăzi, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale va lansa sesiunea de primire a proiectelor de investiții cu finanțare europeană. Fondurile totale disponibile sunt de peste 647 milioane de euro, iar proiectele se depun online până pe 30 iunie.
În cadrul acestei sesiuni se vor putea depune solicitări de finanțare a proiectelor de investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice, pentru crearea și modernizarea infrastructurii rurale de drumuri, apă și canal, infrastructură educațională și socială, pentru protejarea patrimoniului cultural.

*Alocări pe tipuri de investiții

Alocarea aferentă investițiilor pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii agricole și silvice este de 121,5 milioane euro, din care 32,8 milioane euro sunt destinate modernizării drumurilor agricole, iar pentru modernizarea drumurilor silvice alocarea este de 88,7 milioane euro. Pragul minim de depunere a proiectelor este de 20 de puncte pentru componenta de drumuri agricole și de 25 puncte pentru componenta de drumuri de acces silvic.
Cele mai așteptate sunt fondurile europene destinate investițiilor publice rurale pentru drumuri, apă și canal. Alocarea totală pentru acest an este de 356.139.770 euro, defalcată pe tipuri de investiții și zonele în care sunt realizate.
Pentru infrastructura de alimentare cu apa sau canalizare, alocarea este de aproape 142,5 milioane euro, din care aproape 43 milioane euro sunt pentru zona montană. Pentru infrastructura rutieră de interes local, alocarea este de peste 178 milioane euro, din care 53,5 milioane euro sunt pentru zona montană. Pentru infrastructura educațională și socială, alocarea bugetara este de peste 35,6 milioane euro, din care 10, 7 milioane euro pentru zona montană. Pragul minim de depunere este de 20 de puncte pentru infrastructura rutieră și pentru cea educațională și socială, iar pentru infrastructura de apă/ apă uzată este de 25 de puncte.
Alocarea financiară pentru protejarea patrimoniului cultural este de 100,5 milioane euro, din care peste 30 milioane euro sunt alocate pentru investițiile realizate în zona montană. Pragul minim de depunere pentru aceste proiecte este de 20 puncte.

*Proiecte nemțene în derulare

Anul trecut, primarii nemțeni au depus 15 proiecte în valoare totală de 17,5 milioane euro, pe 3 componente: asfaltări drumuri, alimentări cu apă și canalizări, infrastructură educațională și protejarea patrimoniului cultural. În prima componentă avem 5 proiecte pentru modernizări drumuri comunale. Proiecte de infrastructură educațională și socială care vor fi implementate la Pângărați, Borca Poiana Teiului și Bicazu Ardelean. Valoarea este de 500.000 euro fiecare proiect, 100% nerambursabil.
Pentru rețele de canalizare avem două proiecte în comunele Alexandru cel Bun și Moldoveni, în valoare de câte un milion de euro fiecare, cu 100% nerambursabil. Proiecte integrate pentru sisteme de alimentări cu apă și canalizare cu stație de epurare, a câte 2,5 milioane euro fiecare, vor fi realizate la Tarcău, Bălțătești, Cordun și Gâdinți.
Alte 5 proiecte, în valoare de 500.000 euro fiecare, cu 100 % nerambursabil, vizează modernizarea căminelor culturale din comunele Borca, Tazlău, Zănești, Secuieni. La Ștefan cel Mare banii europeni sunt pentru restaurarea Hanului Șerbești.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU