Municipalitatea se pregăteşte temeinic de Zilele Oraşului.
Manifestările dedicate aniversării municipiului Piatra Neamţ se vor desfăşura în perioada 27 – 29 iunie, iar trei dintre cei mai cunoscuţi muzicieni români le vor cânta pietrenilor: Laura Lavric, Mihai Constantinescu şi Pavel Stratan. Şi pentru că ziua oraşului Piatra Neamţ este serbată în mod normal pe 24 iunie, până la spectacolele de pe 27, 28 şi 29, municipalitatea organizează, în avans mai multe manifestări. Prima va avea loc pe 20 iunie, odată cu deschiderea “Oraşului artiştilor”, expoziţie de pictură cu lucrări ale membrilor Uniunii Artiştilor Plastici din Neamţ.
“La sfârşitul acestei săptămâni, până pe data de 23 iunie vor avea loc mai multe ceremonii religioase, iar Vecernia va fi oficiată de IPS Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Pe 24 iunie, de Sânziene, vrem să organizăm o şedinţă festivă a Consiliului Local Piatra Neamţ, ocazie cu care vom înmâna premii copiilor cu performanţe deosebite în sport”, a declarat viceprimarul municipiului Piatra neamţ, Aurelia Simionică. (I. Ştefănescu)