La Primăria Municipiului Roman s-a desfăşurat miercuri, 15 iulie, Comandamentul pentru organizarea şi desfăşurarea „Bâlciului Anual – Roman 2015”, manifestare tradiţională ce va avea loc, ca de obicei, în perioada 28 iulie – 06 august.
Programul de funcţionare a Bâlciului a fost stabilit între orele 10.00-24.00, iar programul sonor se va încheia, spre liniştea locatarilor din zonă, la ora 23.00. Aprovizionarea cu marfă se va face între orele 23.00 – 10.00.
Amplasamentele activităţilor des-făşurate cu ocazia „Bâlciului Anual Roman 2015” sunt următoarele:
Ca de fiecare dată a fost stabilit ca strada Renaşterii să fie ocupată pentru comercializarea produselor industriale şi alimentaţie publică (pe teren proprietate privată, dar numai cu autorizaţie de construcţie eliberată de Primăria Roman, cât şi pe proprietate publică, cu toate avizele, conform legislaţiei în vigoare)
Aşa cum a fost şi în ultimii ani parcarea Bazar şi vis-a-vis de parcarea Bazar zona străzilor Colectorului până la intersecţia cu strada. Viitorului pentru vânzarea hainelor din piele, blană, a căciulilor şi altor produse nealimentare.
Pe strada Viitorului, se vor amenaja zone dedicate comercializării mărfurilor nealimentare.
Incinta Bazarului va fi pregătită pentru amplasare parcuri de distracţie, terase de alimentaţie publică şi comercializarea hainelor din piele, blană şi căciuli.
„Precizăm că nu va fi permisă vânzarea de animale sau atelaje şi nu va fi permis accesul căruţelor în zonele amintite” se arată într-un comunicat al administraţiei romaşcane, semnat de inspector Constantin Cudalb.
Banii strânşi în urma organizării iarmarocului anual al cetăţii muşatine vor merge şi anul acesta spre lucrările de construire a parcării etajate din zona Halei Centrale. Autorităţile locale speră ca şi anul acesta să se adune, la fel ca şi anul trecut, cel puţin 100 000 de lei.
Dan VASILIU