Plăţi simplificate în anul 2015 la subvenţiile agricole

Tina-plăţi simplificate 1Politica Agricolă Comună  2015 – 2020 are la baza un nou set de reglementări care trebuie respectate de fermieri în vederea accesării plăţilor directe. Pentru a răspunde intereselor fermierilor români, Ministerul Agriculturii a optat pentru continuarea schemei de plată unică pe suprafaţă până în anul 2020. În cadrul acestei scheme, plăţile directe sunt structurate în sensul unei recompensări mai corecte a fermierilor activi. În sinteză, prezentăm aceste noutăţi.

*Subvenţii suplimentare

Fermierii activi care respectă condiţiile de eco-condiţionalitate vor beneficia de plata de bază şi de plata redistributivă, la care se adaugă plata de înverzire, dacă fermierul aplică normele specifice acestui tip de sprijin financiar. În cazul în care fermierul are sub 40 de ani, acesta poate beneficia şi de plata pentru tinerii fermieri. De asemenea, fermierii care desfăşoară anumite activităţi agricole cuplate de producţie pot beneficia de plăţi specifice adiţionale. Toate aceste plăţi, însumate, reprezintă pachetul total al plăţii unice pe suprafaţă de care poate beneficia, din fonduri europene, un fermier activ. La acest pachet se adaugă şi Ajutoarele Naţionale Tranzitorii, alocate din Bugetul Naţional.

În sensul simplificării, noul PAC oferă statelor membre posibilitatea de a stabili o schemă simplă şi specifică destinată micilor fermieri care să înlocuiască toate plăţile directe,  printr-o singură plată care să cumuleze cuantumul total datorat fermierilor în fiecare an. Simplificarea constă în reducerea, printre altele, a obligaţiilor impuse micilor fermieri, cum sunt cele legate de depunerea cererilor pentru sprijin, de practicile agricole benefice pentru climă şi mediu sau eco-condiţionalitate.

*Schemă simplificată pentru micii fermieri

Fermierul primeşte un cuantum al plăţilor directe egal cu valoarea totală a plăţilor la care acesta are dreptul în fiecare an, dar nu mai mult de 1250 euro. Pe durata participării la schema pentru micii fermieri, aceştia vor trebui sa păstreze hectarele eligibile declarate in 2015 şi să indeplinească cerinţele minime ce trebuie respectate pentru a primi plăţi directe. În cazul în care s-a constatat că, începand cu 18 octombrie 2011, au creat în mod artificial condiţiile pentru a beneficia de Schema pentru micii fermieri, solicitanţii vor fi excluşi de la plată. După cel puţin un an, fermierii pot opta să treacă la schema pentru micii fermieri din PNDR, schemă care prevede acordarea a 120% din nivelul plăţilor directe la care fermierul are dreptul, dacă acesta se angajează să transfere definitiv altui fermier întreaga lui exploataţie.

Sprijinul financiar va fi acordat doar FERMIERILOR ACTIVI care desfăşoara o activitate agricolă, aşa cum este aceasta definită Regulamentul Uniunii Europene.

* Fermieri activi, prin acte şi fapte!

Fermieri activi sunt persoanele fizice sau juridice ori grupuri de persoane fizice sau juridice care pot dovedi:  dreptul legal de a utiliza exploataţia; desfăşoară în cadrul exploataţiei lor o activitate agricolă – cultivă terenul şi cresc animale, mentin prin tehnologii uzuale suprafata agricola in conditii adecvate pentru păşunat sau cultivare sau efectueaza activitîţi minime pe suprafeţele agricole adecvate în mod natural pentru păşunat sau cultivare.

În cazul în care, în anul anterior de plată, au primit plăţi directe ce depăşesc cuantumul de 5000 euro, pot dovedi că activitatea agricolă desfăşurată în exploataţia lor reprezintă principala lor activitate, astfel: cuantumul anual al plăţilor directe este cel puţin 5% din veniturile sale totale obţinute din activităţi neagricole, în cel mai recent an fiscal pentru care sunt disponibile astfel de dovezi, sau veniturile totale obţinute în cadrul exploatatţei, din activităţile agricole, reprezintă cel puţin o treime din veniturile totale obţinute, în cel mai recent an fiscal pentru care sunt disponibile astfel de dovezi.

 

*Plata pe suprafaţă & plata redistributivă

Schema de plată unică pe suprafaţă  constă în acordarea unei plăţi unice pe hectarul eligibil declarat de fermier, platibilă o dată pe an şi decuplată de producţie. Pentru a beneficia de această plată, fermierii activi vor trebui să respecte normele de eco-condiţionalitate. România  alocă minim 47 % din plafonul naţional anual FEGA.

Plata redistributivă reprezintă o plată care se adaugă plăţii unice, plătibilă o dată pe an. Pentru a beneficia de această plată, fermierii activi vor trebui să respecte normele de eco-condiţionalitate.

Nu beneficiază de plata redistributivă fermierii care au creat condiţii artificiale pentru a beneficia de sprijin, respectiv cei care şi-au împărţit exploataţiile după 18 octombrie 2011 doar în scopul de a beneficia de plata redistributivă sau fermierii ale căror exploataţii sunt rezultatul împărţirii respective.

Plata redistributivă se acordă pentru primele 30 de ha, indiferent de mărimea exploataţiei, şi se alocă gradual, pe două niveluri: pentru primele 5 ha şi pentru restul de 25 ha.

 

*Plata pentru climă şi mediu

Plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu se acordă fermierilor eligibili pentru plata unică, care respectă, pe hectarelele lor eligibile, începând cu 1 ianuarie 2015, următoarele practici agricole benefice pentru climă si mediu: Diversificarea culturilor – se aplică exploataţiilor care deţin teren arabil între 10 şi 30 ha (2 culturi diferite) şi celor care deţin teren arabil peste 30 ha (3 culturi diferite); exploataţiile care deţin teren arabil sub pragul de 10 ha se califică automat pentru aceasta componentă a plăţii pentru înverzire; Menţinerea pajiştilor permanente existente la nivel naţional; Prezenţa unei zone de interes ecologic pe suprafaţa agricolă– se aplică exploataţiilor care deţin peste 15 ha teren arabil; fermierii trebuie să se asigure de faptul că cel puţin 5% din terenul arabil al exploataţiei este acoperit cu una sau mai multe dintre zonele de interes ecologic listate.

 

*Plata pentru tinerii fermieri

Plata pentru tinerii fermieri presupune acordarea unei plăţi anuale fermierilor eligibili pentru plata unică, care se califică pentru condiţiile specifice acestei scheme, care implică respectarea a două cndiţii de bază.

Prima e că se stabilesc pentru prima data într-o exploataţie agricolă ca şef de exploataţie sau care s-au stabilit deja în cei cinci ani anteriori primei depuneri a unei cereri în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţ. A doua e că fermierul nu are mai mult de 40 de ani în anul depunerii cererii de plată.
*Sprijinul cuplat voluntar

Sprijinul cuplat voluntar se acordă numai în acele sectoare sau în acele regiuni în care anumite tipuri de agricultură sau anumite sectoare agricole care sunt deosebit de importante din motive economice, sociale sau de mediu sunt afectate de anumite dificultăţi.

Sectoarele şi producţiile vizate sunt: soia, lucerna, mazăre boabe pentru procesare, fasole boabe pentru procesare, cânepa, orez, sămânţă cartofi, hamei, sfecla de zahăr, tomate procesare, castraveţi procesare, legume din sere, legume din solarii, prune pentru procesare, mere pentru procesare, cireşe şi vişine pentru procesare, caise şi zarzăre pentru procesare, ciuperci, cartofi timpurii, semitimpurii şi de vară, ovine/caprine pentru carne, taurine pentru carne, vaci pentru lapte, bivoliţe pentru lapte, viermi de mătase.

Ajutoarele naţionale tranzitorii reprezintă plăţi suplimentare care se acordă fermierilor din sectoarele vegetal şi zootehnic care au beneficiat de plăţi naţionale directe complementare în anul 2013. Condiţiile de acordare a ajutoarelor naţionale tranzitorii sunt identice cu cele autorizate pentru acordarea plăţilor aferente anului 2013.

Tina CONDREA