Pentru agricultura ecologică

Tina-agricultura*Fonduri europene: 100 % nerambursabile

Din acest an şi până în 2020, agricultura  ecologică devine masura de sine stătătoare în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, pentru care se alocă special fonduri europene nerambursabile în procent de  100%. Banii europeni se alocă pentru două direcţii, pe două tipuri de activităţi distincte. Altfel spus, sunt două alocări financiare europene pentru acelaşi operator ecologic.

În primul rând, este vorba de sprijinul financiar acordat pentru conversia la metodele de agricultură ecologică, de la agricultura tradiţională. Apoi, în completare, vine şi  sprijinul financiar alocat pentru menţinerea practicilor de agricultură ecologică. Detaliem cele două tipuri de sprijin financiar european alocat pentru agricultură practicat în sistem ecologic.

 

*Bani pentru conversie

Plăţile compensatorii care se vor acorda pentru conversia la sistemul agriculturii ecologice sunt calculate sub formă de costuri standard pentru fiecare din cele 5 pachete propuse operatorilor eclogici. Iată şi care vor fi  sumele alocate: culturi agricole pe terenuri arabile, inclusiv plante de nutreţ – 293 euro/ha/an; legume – 500 euro/ha/an; livezi – 620 euro/ha/an; vii – 530 euro/ha/an; plante medicinale şi aromatice – 365 euro/ha/an.

Plăţile acordate se pot cumula cu celelalte tipuri de plăţi acordate pe suprafaţă, respectiv plăţi directe.  Pe perioada angajamentelor este permisă, pe aceeaşi parcelă de teren, rotaţia culturilor de la un an la altul între culturile în teren arabil, legume, plante medicinale şi aromatice.

Este posibil ca din luna februarie 2015 fie deschisă o nouă sesiune de depunere de proiecte prin noul PNDR 2014-2020.  Depunerea proiectelor va fi continuă, iar cei care se vor orienta către agricultura ecologică vor avea prioritate la finanțare. Vom acorda punctaje suplimentare pentru fermierii care se orientează către agricultura ecologică și integrează producția, astfel încât să se atingă  obiectivul ca produsele bio românești să fie din ce în ce mai prezente pe rafturile marilor magazine, iar România să exporte mai ales produse procesate, cu valoare adăugată mare.

În judeţul Neamţ avem 50 de operatori în domeniul agriculturii ecologice, majoritatea fiind profilaţi pe producţie, dar sunt şi din sectoarele de procesare, comercializare şi chiar export.

 

* Menţinerea practicilor de agricultură ecologică

Sprijinul prevăzut pe această submăsură se acordă fermierilor care se angajează în mod voluntar să menţină practici şi metode specifice agriculturii ecologice şi care sunt fermieri activi. Lor le sunt puse la dispoziţie 5 pachete financiare, cuantumul lor diferă pe tipuri de culturi agricole. Iată şi câţi bani primesc agricultorii ecologişti: pentru culturi agricole pe terenuri arabile , inclusiv plante de nutreţ, suma alocată este de  220 euro/ha/an; legume – 431 euro/ha/an; livezi – 442 euro/ha/an; vii – 480 euro/ha/an; plante medicinale si aromatice – 427 euro/ha/an.

Sprijinul se acordă numai fermierilor activi înregistraţi în sistemul de agricultură ecologică cu angajamente care depăşesc cerinţele de baza. Acest sprijin financiar reprezintă o compensaţie pentru pierderile de venit şi costurile suplimentare suportate de către beneficiarii care încheie angajamente voluntare.

Angajamentele pentru menţinerea agriculturii ecologice, inclusiv cele care urmează direct după perioada iniţială de conversie,  se încheie pentru o perioadă de 5 ani, care, la finalul perioadei, se poate prelungi anual.

 

*În Neamţ, 50 operatori ecologici

În momentul de faţă, la Direcţia pentru Agricultură Neamţ, avem înregistraţi 50 de operatori ecologici. Pe activităţi, ei sunt astfel grupaţi: 48 producători agricoli, 2 procesatori, 3 comercianţi, un exportator şi un operator profilat pe flora spontană. Nu încercaţi să-i adunaţi, că nu ies 50! Nu pentru că un producător agricol ecologist poate fi, în acelaşi timp, procesator, comerciant ori exportator! Cum e cazul Direcţiei Silvice Neamţ, care ocupă, concomitent, poziţia de exportator cu fructe de pădure, dar  şi pe cea de la flora spontană.

Sistemul agriculturii ecologice a pătruns masiv şi în zootehnie. La ora acutală, în sistem bio, figuează 400 bovine, 170 ovine şi caprine şi 44 de porci. În apicultura ecologistă sunt înregistraţi 8 operatori care deţin un total de 1250 familii de albine. Pentru ca animalele să fie menţinute în „dieta” ecologică,  şi păşunea trebuie să fie întreţinută şi exploatată tot în acest regim. Astfel, la nivelul judeţului  Neamţ, avem 500 hectare de păşune trecute la sistemul agriculturii ecologiste.

Cătina ecologică face o „figură” frumoasă, în sensul că se tot extind suprafeţele plantate cu aceşti arbuşti miraculoşi pentru sănătatea omului. În momentul de faţă deja sunt înfiinţate 7,5 hectare de cătină ecologică în comunle Păstrăveni, Petricani şi Dochia. În curs de înfiinţare sunt alte plantaţii de cătină ecologică: 3 ha la Răuceşti şi câte 20 hectare în comunele Dobreni şi Mărgineni.

Până să ajungi să plantezi cătina ecologică,  mai întâi trebuie să pregăteşti ecologic terenul. Este vorba de perioada de conversie, care, în cazul acestor culturi, durează 3 ani. Timp în care tot investeşti în terenul respectiv, dar nu obţii nici un venit în perioada de conversie.

Tina CONDREA