A făcut parte din Mişcarea Rugul Aprins, fiind condamnat la 20 de ani de închisoare
Acum câteva zile, pe data de 9 noiembrie, se stingea din viață, la vârsta de 94 de ani, părintele Nicolae Bordașiu, figură emblematică a neamului românesc, luptător pentru apărarea valorilor naționale și ale credinței strămoșești. Născut la 22 mai 1924 în satul Sălbociu din judeţul Bihor, a urmat cursurile şcolii primare în satul natal, apoi la Oradea, unde a şi studiat cinci clase la liceul Gojdu. În contextul cedării Ardealului de Nord, familia Bordașiu s-a refugiat în satul Poiana Moţilor, părintele Nicolae terminând liceul în oraşul Beiuş. A urmat cursurile Facultăţilor de Teologie şi Farmacie din Bucureşti, între îndrumătorii săi numărându-se marii dascăli şi preoţi: Ioan G. Coman, Petre Vintilescu, Nae Popescu, Gala Galaction, Tudor Popescu sau Ioan G. Savin. A făcut parte din grupul de tineri de la „Rugul Aprins”, mișcare spirituală constituită la Mănăstirea Antim. Aici i-a cunoscut pe părintele Daniil Sandu Tudor (Alexandru Teodorescu) şi pe ieromonahul Ioan Kulâghin („cel străin”), de la care a primit binecuvântarea de a stărui în rugăciunea inimii. În anii de după război, a înființat, împreună cu Roman Braga şi Gh. Domăşneanu, Asociaţia Tineretului Ortodox Studenţesc (ATOS), fiind acuzat de „uneltire contra ordinii sociale” şi condamnat la ani mulţi de detenţie. Părintele Nicolae a stat ascuns șapte ani (1948 – 1955) prin satele bihorene, fiind căutat de securitate pentru o condamnare în lipsă la 20 de ani închisoare. Potrivit revistei „Atitudini”, din această perioadă s-a păstrat următoarea mărturie a părintelui: „Am stat în total șapte ani în stare de fugar, de ascuns, de prigonit. O stare care a fost mai grea decât închisoarea. Am avut cu mine peste tot Sfânta Scriptură, citind-o în această perioadă de vreo cinci ori din scoarță în scoarță. A fost cea mai frumoasă și cea mai profundă lectură a vieții mele. În tot acest timp plecam dintr-o localitate în alta, dar întotdeauna bunul Dumnezeu m-a ocrotit”. Descoperit și arestat La 15 iulie 1955, a fost descoperit și arestat, urmând ca la 18 iulie 1955 să fie rejudecat în regim de urgență și condamnat la 10 de ani de închisoare. A fost întemniţat aproape nouă ani în închisorile din Timişoara, Jilava, Oradea şi Aiud, până în data de 20 iunie 1964. După eliberare a lucrat ca muncitor, apoi tehnician la Institutul Cantacuzino, unde a făcut parte dintr-un colectiv care a preparat pentru întâia oară în România gama globulina din sânge retro-placentar. Cu ajutorul patriarhului Justinian, la 30 noiembrie 1969 părintele Bordașiu va fi hirotonit diacon și apoi preot, fiind profesor la Seminarul Teologic din București și doctorand sub îndrumarea părintelui Dumitru Stăniloae, la Facultatea de Teologie. În 1973 va pleca să studieze la Paris, unde îi va întâlni pe Olivier Clément, Michel Evdokimov, Virgil Gheorghiu, Eugen Ionescu. Revenit în țară, din anul 1975 până în octombrie 1985 va preda la Seminarul Teologic, ulterior fiind transferat ca preot slujitor la Biserica Sf. Silvestru, unde va sluji cu dăruire până în anul 2010, avându- l alături ca povățuitor și coslujitor până în anul 2003 pe părintele Constantin Galeriu. Despre suferințele îndurate în închisoarea Aiud, părintele spunea: „La Aiud, cel mai greu de suportat au fost lipsa de igienă și frigul, care pătrundea în oase. Lupta regimului era de a ne abrutiza, de a-i reduce la tăcere pe toți. Neau lipsit de cărți, creioane, ziare, de orice legătură cu familia. De aceea, deținuții au adaptat alfabetul morse la posibilitățile închisorii. Astfel, mulți dintre deținuți sau specializat în a transfera către ceilalți poezii, fragmente din Sfânta Scriptură, lecții întregi de tehnologie. Până au luat hotărâri drastice, pe pereții celulelor sau scris zgâriind cu un obiect mai dur cuvinte în limbi străine, teoreme matematice, lecții de chimie, dar mai ales poezii. Viața celor din celule era între rugăciune și poezie”. (revista „Atitudini”)
IRINA NASTASIU