O nouă subvenție pentru fermieri

Schemele ecologice, plăți suplimentare pe teren

Angajamente anuale, facultative pentru fermieri

Schemele ecologice sunt noi subvenții care vor fi puse la dispoziția fermierilor în noua Politică Agricolă Comună, sub forma unor angajamente pentru un an. Statele member vor fi obligate să elaboreze și să ofere agricultorilor una sau mai multe scheme ecologice, dar care vor fi facultative pentru fermieri. Schema ecologică presupune o plată anuală pe hectarul eligibil și ar putea fi plătită ca un supliment al plăților directe ale agricultorilor sau ca sisteme independente cu plăți bazate pe pierderile de venituri și costurile suplimentare suportate de agricultori. Aceste subvenții ar putea fi extinse și consolidate prin măsuri ambițioase de dezvoltare rurală. Schemele ecologice implică un angajament anual, făcându-le să fie mai flexibile și atractive pentru fermieri. Statele membre pot să elaboreze scheme ecologice pentru practicile agricole, cum ar fi gestionarea mai bună a pășunilor și pajiștilor permanente, gestionarea nutrienților, pentru speciile polenizante, agroecologia și agricultura ecologică. Schemele ecologice reprezintă o ocazie unică pentru statele membre să investească, să stimuleze și să recompenseze agricultorii pentru depășirea cerințelor obligatorii și de bază ale condiționalității și pentru îmbunătățirea performanțelor de mediu și climatice pe baza nevoilor și condițiilor locale. Schemele ecologice sunt finanțate din bugetul național de plăți directe. 25 FEBRUARIE 2019 8 IPA Online, program informatic gratuit pentru fermieri

Tina CONDREA-ZĂPODEANU