Nucii forestieri, platație foarte profitabilă

Tina-Nuci forestieri 2 O plantație de nuci forestieri are un potențial uriaș și se pretează foarte bine la climatul și solul din zona noastră. Nucul poate fi rezolvarea la problemele fermierilor nemțeni, aflați mereu în căutarea unei plantații cât mai profitabile.Afacerea cu nuci pentru producția de lemn le poate aduce fermierilor 1.500 de euro pe metrul cub vândut. Se știe că lemnul de nuc este râvnit de producătorii de mobilă pentru calitățile sale desăvârșite care îl plasează în categoria luxului și a rafinamentului.

Plantația de nuc forestier este ușor de înființat întrucât acesta creşte ca şi salcâmul și nu are nevoie de îngrijiri speciale. Totuși, pentru producția mobilă este necesară creşterea unor anumiți hibrizi de nuc forestier, la care trunchiul este lăsat să crească până la 7-8 metri.

*În așteptarea banilor

Timpul de așteptare pentru recoltarea acestor hibrizi – nuci franțuzești-este destul de mare adică 25-30 de ani pentru că sunt selectați să nu facă fructe. În cazul nucului negru, este vorba chiar de 60-70 de ani pentru că acesta face și producție de fructe.La nucul negru durează mai multe pentru că produce și fructe astfel că seva este orientată și către acestea. Nucii franțuzești sunt mai precoce pentru că toată seva o folosesc pentru masa lemnoasă ceea ce îi ajută să crească mai repede.

Întrucât beneficiile de pe urma plantaţiilor de nuc forestier se obțin foarte greu, cheresteaua este și ea foarte scumpă. Astfel, de la un copac se poate obţine 0,75 metri cubi. La 600 de copaci de pe un hectar vorbim de 450 de metri cubi, care, înmulţiţi cu 1.500 de euro, cât este în prezent preţul unui metru cub, ar rezulta într-un venit de 600.000 de euro. Acest tip de afacere poate fi o investiţie a părinţilor pentru copiii şi nepoţii lor.

*Plantație foarte deasă

Plantarea nucului forestier se deosebeşte de nucul obișnuit prin faptul că este sădit mult mai des. Dacă în cazul nucilor pentru miez se plantează 100 de pomi pe un hectar, în cazul arborilor pentru lemn se sădesc 600 – 800 de copaci. Prețul unui puiet de nuc forestier este de 5 euro și este negociabil doar dacă materialul săditor este procurat pentru o suprafață mai mare de 1 hectar.

Nucul creat special pentru producția de lemn nu necesită lucrări și îngijiri speciale și se comportă ca și stejarul, salcâmul sau gorunul. Își poartă singur de grijă. În comparație cu puieții de nuc negru sau nucul comun, cei franțuzești cresc în diametru mult mai repede. Se potrivesc excelent la condițiile de creștere din România, deoarece absența fructelor îi face pliabili pe orice fel de teren sau zonă climatică.

*Nucul forestier, luxul din industria mobilei

Nucul forestier este important prin obținerea de cherestea, care este considerată ca cea mai buna pentru industria de mobilă, obținerea furnirului de o înaltă calitate sau industria automobilelor și a ambarcațiunelor de lux. Este recomandat și pentru stabilizarea solului prin rădăcinile sale adânc înfipte în pământ.

Producţia mondială de lemn de nuc acoperă în prezent 25% din cerere.
Cei care vor să planteze nuci pentru a folosi lemnul în industria mobilei pot cultiva un soi de nuc forestier realizat de francezi. Spre deosebire de nucul românesc, acest soi crește asemănător unui brad și nu are fructe. Practic, soiul franțuzesc asigură 90% masă lemnoasă. Ajung la maturitate după circa 20-25 de ani şi au un metru cub pe fir.

Tina CONDREA