„Nu puteam să-mi imaginez și să visez că eu, o persoană singură, aș putea face o schimbare majoră în mentalitatea românilor”

06/02/2018

* interviu cu Doctor MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
-Profesional, ați adus ceva nou în activitatea de profil din Piatra Neamț?
-Aici, trebuie să știu să reformulez și să vă răspund cât mai corect și cât mai clar, dar să nu mă pun pe mine însumi într-o lumină prea înaltă și prea frumoasă și să jignesc alte persoane. Vorbim despre începutul și mijlocul anilor 90. Trebuie remarcat că facultatea de Psihologie de la Cuza aparținea atunci de Facultatea de Filosofie și numai în anul 1996 a primit recunoaștere ca știință separată. Asta, datorită prietenului meu, pro-rector dl. Prof.dr Adrian Necolau. În 1978, Ceaușescu a hotărât că psihologia este o știință ori, mai bine spus o ne-știință implantată de americani al cărei scop este să creeze probleme oamenilor și regimului comunist. Aceeași gândire i-a aparținut și Comitetului Central din Moscova care a interzis predarea acestei științe. În afară de psihologia muncii și examenul psihologic sau ceva asemănător pentru șoferi – și aici îți povestesc ceva adevărat, relatat de dl. Dr. Septimiu Chelcea care era și membru în comisia de doctorat care m-a examinat. El m-a spus atunci că Ceaușescu a vrut să deființeze și examenele pentru șoferi și medicina muncii. Dar, dr. Chelcea care era și la Securitate, i-a zis: Tovarășe, gândi-ți-vă că un nebun vine cu mașina lui spre mașina dvs să vă omoare. Ce facem? Și atunci, a permis ca psihologii să poată examina nebunii și angajații.
-Să reluăm…
-Da, când am ajuns prima dată în Piatra Neamț – Iași, să încep doctoratul în psihologie, îmi amintesc că am avut o discuție cu dl. prof. Dafinoiu care, nu după mult timp, a devenit decan al facultății. Am pronunțat un cuvânt foarte simplu care se folosește în toate țările dezvoltate: asertivitate. Mă întreabă domnul profesor ce însemnă cuvântul ăsta? I-am răspuns: Domnule profesor, încă n-a ajuns în România conceptul de asertivitate? El, surprins, mi-a răspuns: Nu. Atunci, vă spun, asertivitate înseamnă să-ți manifești și să-ți exprimi gândirea și atitudinea proprie față de o persoană cu care te contrazici, fără să fi agresiv sau în defensivă. Asta înseamnă să destulă încredere în tine și în ceea ce spui fără să încerci să-l intimidezi prin forță verbală sau fizică. Astăzi, în 2018, sunt sigur că majoritatea studenților de psihologie, cunoaște acest concept și îl folosește.
În anii 90, înființarea cabintului meu psihologic, cu profil clinic și psihoterapie a fost o noutate și a fost primul cabinet psihologic.
-Care a fost impactul atunci, pentru că vorbim de o populație total neobișnuită cu acest tip de servicii medicale?
-Impactul a fost pentru mine surprinzător de plăcut. În acea perioadă începeam serviciul la ora 8 dimineața și ultimul pacient îl vedeam la ora 10-11 noaptea. De la o persoană la alta a ajuns vestea, pe lângă publicitatea pe care am făcut-o, a venit foarte multă lume ca să întâmpine un lucru care nu a mai exitat în oraș și pe care le vedeau la televizor, în filme cu psihologul. Cazurile erau diferite: probleme cu copii, probleme individuale, anxietăți, atacuri de panică, probleme de cuplu și este foarte interesant că veneau oameni care erau reticenți înainte la această formă de vindecare, și la care metodele de psihoterapie de a dezvălui secrete personale și de a face confesiuni, nu erau bine văzute în perioada comunistă. Omul trebuia să-și țină cât mai aproape secretele lui, să facă o față total diferită de ceea ce simțea. Între timp, am apărut și la televizor, prin „ajutorul” unui ziarist care m-a convins să vin la TV. Când i-am spus că nu știu prea bine limba română, el mi-a spus: ăsta e farmecul tău. După ani de zile am aflat că aceeași persoană a vrut să mă pună în „lumină mai mare” că poate cineva din public să mă recunoască și să îmi spună că eu sunt angajatul Serviciilor Speciale ale Israelului. Din fericire, oamenii au avut mai multă încredere în mine și în seriozitatea mea, și au fost ani de o prosperitate foarte bună. Am reușit să fac grupe dinamice, cu alevi, adolescenți, cu persoane adulte. O mare parte din clienții mei s-au dus să învețe psihologie și dacă Piatra Neamț are cei mai mulți psihologi clinicieni în lista Colegiului Psihologilor din România, comparativ cu alte orașe cu aceeași populație, se datorează și mie, care am făcut foarte mult să ridic statutul de psihologie și sistemul. Credința că se poate vindeca și fără să folosim medicamente.
Bineînțeles că acest lucru nu a fost bine văzut de toată lumea, din păcate, am intrat în conflict cu sănătatea mentală din oraș și cu o parte din medici psihiatri.
-În ce sens ați intrat în conflict?
-În primul rând, metoda principală în sănătatea mentală pe atunci erau medicamentele, spitalizarea, pensii de boală, pe care o parte le-au folosit ca să poată primi indemnizații, și șocurile electrice( nu știu dacă s-au folosit în Piatra Neamț, dar în alte orașe le-au folosit). Este adevărat că șefa secției de psihiatrie, doamna doctor Vulpe, a încercat să promoveze metodele psiho-terapeutice mai noi, doar că din păcate, a promovat o metodă interzisă în Franța pe care ea a adoptat-o în Piatra Neamț. Metoda era somato-terapie. Nu erau însă, în oraș, folosite psihoterapia și psihologia clinică. Era o numai o psihologă cliniciană la spital care a fost primită în anul 1996. Revenind la întrebare, îmi reproșau că trebuie să iau un curs la Socola ca să învăț codurile psihiatrice și să învăț mai bine limba română. Cel mai mult mi se reproșa vorbirea limbii române privind gramatica.
-Chestiuni care nu aveau legătură cu competențele profesionale…
-Da, exact! Chestiuni despe care un mare psiholog spune că vorbele și limbajul reprezintă doar 7 procente din totalul terapiei. 93 de procente aparțin limbajului corpului, înțelepciunii terapeutului și interacțiunii dintre ei.
-A fost în meseria dvs ceva să vă surprindă, să vă șocheze?
-Da, au fost mai multe lucruri. Trebuie să spun că la început, eram adeptul metodelor Freudiene și am încercat să le aplic în Piatra Neamț. Dar le-am lăsat imediat deoparte și le-am folosit mai rar din cauză că nu s-au adaptat cu mentalitatea românească și cu obiceiurile de aici. Am schimbat cu alte metode, mai utile pentru populația din România, cum ar fi metoda existențialistă , metoda umanistă a lui Karl Rogers și poate, cel mai mult metoda Adleriană, care vorbește despre inferioritate vs superioritate și semnificația pe care omul de rând o dă acestei metode când se află sau când crede că se află într-una din aceste stări. Faptul că un străin a venit aici și a încercat să pună baze de vindecare mai puțin obișnuite locului, și care au reușit într-un procent destul de mare, a creat încredere foarte mare în inima pacientului că se poate vindeca. Și aici există baza principală a vindecării: dacă tu crezi că poți să te vindeci sau poate cineva să te vindece, vei reuși. Și de aici, le-am oferit mai multor persoane din oraș oportunitatea de a se vindeca pornind de la o stare optimistă. Ce păcat este că mai mult de 50 de procente (verificat) au plecat în străinătate și au realizat viața într-o formă fantastică, dar nu în țara lor natală! Lucru care un pic m-a dezamăgit pe mine, pentru că eu, ca patriot român, credeam că omul dacă se face bine trebuie să rămână în țara lui.
În 20 de ani de activitate, s-au deschis mai multe școli de psihologie și în Piatra Neamț, cum ar fi Spiru Haret, Petre Andrei și s-au format psihologi pe bandă rulantă, fără să aibă capacitatea teoretică și practică minimă. Eu, ca supervizor al psihologilor, primeam cazuri în care eram întrebat dacă poate să-mi plătească ca să dau parafa și recomandările la sfârșitul supervizării fără să fie obligat să se prezinte și să muncească pentru dezvoltarea sa profesională. Astăzi, numai pe strada unde eu îmi desfășor activitatea, sunt 6 cabinete psihologice. Mulți deschid și închid cabinete, după ce au văzut că una sunt visele și alta este realitatea. 22 de ani de activitate, din 1996 și până în 2018, nu se pot arunca în totalitate.
Pe parcursul tratamentelor pe care le-am aplicat am întâmpinat foarte multe lucruri interesante și ciudate. Unerori și amuzante, în aceeași măsură. Trebuie spus am venit cu altă privire față de mentalitățile de aici în raport cu cele din străinătate, la mijlocul anilor 90. De exemplu, relația de autoritate părinți-copii. M-am luptat foarte tare să fac înțeles faptul că autoritatea poate funcționa și altfel. Am luptat împotriva modelului de familie patriarhală. M-am luptat și am încercat schimb mentalitatea că locul copilului când merge la culcare nu este lângă unul din părinți, ci în pătuț. Am încercat să pun limite în toate direcțiile vieții, cum ar fi: copilul trebuie să știe că este o oră când merge la culcare și n-avem voie să depășim această oră. Am vorbit și am încercat să dezvolt părinților ideea că trebuie să aibă și ei timpul lor ca să nu simtă că după nașterea unui copil să fie neglijat soțul sau soția. Am vorbit despre ieșirea soților, o dată pe săptămână cel puțin, la un film sau o piesă de teatru. Am fost primul psiholog care a observat fenomenul de părinți plecați la muncă în străinătate și efectul psihologic asupra copiilor.
Poate că aceste schimbări s-ar fi potrivit mai mult românilor plecați în străinătate, pentru că, din păcate, dacă stau și analizez bine, dacă am reușit sau nu să fac o schimbarea majoră de mentalitate, o să spun clar, că nu. Atât de mult am vorbit împotriva băuturii și dependenței de ea… Și cu cât am vorbit mai mult, mentalitatea a rămas aceeași. Aici poate, mă simt un pic dezamăgit. Dar, e adevărat, nu puteam să-mi imaginez și să visez că eu, o persoană singură, aș putea face o schimbare majoră în mentalitatea românilor.
Interviu realizat de
Mariana OLTEAN TUDOSE
redactor șef Ziarul Ceahlăul
Dr. MIRON ITZHAK
Psiholog principal clinician cu drept de supervizare
Director Institut Miron- Cabinet de pshihologie
Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter
Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214
e-mail: miron@ambra.ro
site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro