Noutăţi privind fondurile europene

VIOREL ILISEI DIR OJPDRP_resize

*Depunerea proiectelor în sistem online

Alocarea financiară  pentru perioada 2014-202  destinată României se află acum  în centrul atenţiei factorilor de decizie, de la nivel central. Se lucrează intens la definitivarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, care se vrea a fi gata cât mai repede, în primă formă  urmând a fi trimisă la Bruxelles până în data de 15 februarie. Forma finală a PNDR se intenţionează să fie finalizată şi negocială la Uniunea Euroepeană până în luna iunie 2014. După asta se vor stabili exact sesiunile de depunerea proiectelor, pentru toate cele 14 măsuri incluse în PNDR.

Totodată, se caută soluţii pentru o cât mai bună absorţie a fondurilor europene, plecând de la problemele cu care s-au confruntat titularii de proiecte în accesarea finanţărilor europene şi în realizarea investiţiilor pentru care  ei au obţinut finanţări europene, în perioada 2007-2013.

Ceea ce se ştie clar până acum, e că vor fi mai puţine măsuri la finanţare europenă, dar sumele alocate vor fi cu mult mai mari. Multe noutăţi vor fi în priviţa procedurilor accesării fondurilor europene,  reducerii birocraţiei, a „timpilor morţi” din implementarea proiectelor, în simplificarea acţiunilor de depunerea a proiectelor, evaluare şi selecţie la finanţare, a licitaţiilor şi achiziţiilor publice. Concret, în ce constau aceste facilităţi, ne spune Viorel Ilisei, directorul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Neamţ.

 

*Proceduri mai simple, licitaţii cât mai puţine!

 

Rep.: În discuţie sunt mai multe soluţii pentru facilitarea accesului la fondurile europene. Cele care vor veni în următorul „val”, în perioada 2014-2020. C u care începem?

Viorel Ilisei: Prima dată vom vorbi de depunerea online a proiectelor menite a accesa fonduri europene.  Încercăm să realizăm depunera online pentru toate măsurile incluse în Programul Naţionale de Dezvoltare Rurală 2014-2020.  Cred că, în final,  sistemul online de depunerea a proiectelor va fi pentru aproape toate cele 14 măsuri incluse în PNDR. Deocamdată, nu-i rezolvată situaţia pentru două măsuri, cele dedicate fermelor mici şi tinerilor fermieri. Aceasta e prima dintre noutăţile privind următoarele fonduri europene destinate ţării noastre. Prin depunerea online a proiectelor, considerm că vor fi eliminate multe din suspiciune apărute în această direcţie.

 

Rep.: La un moment dat se vorbea sistemul „primul venit, primul servit” în depunerea proiectelor pe fonduri europene. Rămâne valabil acest principiu?

V.I.: Se doreşte implementarea a două sisteme de depunere a proiectelor. Unul de depunere continuă a proiectelor, altul se seleţie automată, pe baza unui anumit punctaj.  Consider că cel mai bun sistem e cel cu depunere continuă a proiectelor, dar cu selecţie lunară ori trimestrială.  La Comisia Europenă există un Ghid pentru selecţia proiectelor la finanţare. Acolo se face clar menţiunea că nu este agreat sistemul „primul venit, primul servit”.  Pe motiv că nu se asigură o calitate foarte bună a proiectelor depuse. Este posibil ca spre final să vină un proiect mai bun, dar el să nu mai intre la finanţare pentru că s-au terminat banii. Prin această procedură se câtigă foarte mult timp, de circa 5-6 luni.

 

Rep.: Licitaţiile cum se vor ţine? Că au dat şi ele multe bătăi de cap titularilor de proiecte europene…

V.I.: În privinţa licitaţiilor, se va crea o bază de date, cu preţuri de referinţă. Se va simplifica astfel  procedura de achiziţii, pentru beneficiarii privaţi. Vom avea proceduri de lucru noi, cu mult mai simple. Vrem să punem la îndemâna potenţialilor beneficari de fonduri europene instrumente care să le faciliteze  accesarea fondurilor europene, să creştem astfel şi gradul de absoţie a fondurilor europene. Când va fi finalizată lista cu preţurile de referinţă, va fi eliminată complet procedura de licitaţie. Se va câştigă mult timp şi, în plus, scăpăm şi de nedoritele contestaţii ale licitaţiilor. În plus, pentru achiziţiile publice se vrea elaborarea unor documentaţii standard, pentru a fi utilizaţi de beneficiarii publici ai fondurilor europene. Documentaţii care vor fi adaptate în funcţiile de necesităţiile, de condiţiile specificie ale administraţiilor publice locale. Vorbim aici de fondurile europene destinate primăriilor.

 

Rep.: Alte noutăţi?

V.I.: Am să mă refer la cele care privesc obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare la implementarea unui proiect cu fonduri europene. Propunerea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit este  ca aceste avize şi autorizaţii să fie obţinute de beneficiarul fondurilor europene după ce proiectul său trece de faza de conformtate, după ce a fost selectat şi declarat eleigibil la finanţare, a şi semnat contractul de finanţare. Se vrea ca titularii proiectelor europene să nu mai cheltuiască o mulţime de bani cu avizele şi autorizaţiile, înainte de a şti sigur că vor primi finanţarea europeană.  Se elimină prin asta irosirea de bani publici ori privaţi.

Rep.: Iniţial se vorbea de 13 măsuri  ce vor fi cuprinse în PNDR. Acum sunt 14, prin includerea la finanţare a fermelor de semisubzistenţă. Care sunt noutăţile din acest domeniu?

V.I.: În primul rând că suma alocată este cu mult mai mare, de 15.000 euro. Apoi,  că  banii care se dau într-o singură tranşă. Asta face cu mult mai atractivă, mai tentantă această măsură. Fermierul primeşte dintr-odată  15.000 euro. Înainte, pe aceast măsură, de dădeau anual 1500 euro, timp de 5 ani. La finalul programului, fermierul primea 7500 euro. Acum, într-un an, la o singură plată, primeşte 15.000 euro.  Aici, prioritate vor fi proiectele integrate. Adică, acele proiecte prin care banii sunt solictaţi pentru eficientizarea fermelor mixte, cu activitate în sectoarele vegetal şi zootehnic.  Ori de producţie şi procesare. Aceste proiecte vor avea un bonus, un punctaj suplimentar, deci şi şanse mai mari la finanţare. La fermele de semisubzistenţă „bătălia” pe proiecte va fi foarte mare. La nivel naţional, fonduri europene vor fi alocate numai pentru 10.000 de gospodării ţărăneşti de semisubzistenţă. În medie, vor fi în jur de 250 de proiecte pentru fiecare judeţ.

 

Tina CONDREA