*Regele condimentelor purifică sângele
* Un singur soi, arome diferite pe zone
*Se poate planta și în ghivece
Șofranul, numit și „aurul roșu”, a fost dintodeauna cel mai scump condiment din lume, având o arie de răspândire foarte vastă. Cei mai mari producători de șofran sunt Spania și India care obțin, împreună, mai bine de 240 tone pe an, adică 80% din producția mondială.
Șofranul a început să răsară și pe plaiurile noastre mioritice, foarte tentante fiind prețurile de comercializare, de-a dreptul ametițoare în Europa, pornind de la 8.000 până la 14.000 euro pentru un kilogram. Deocamdată, în România nu se cultivă șofran la scară largă, pentru că sunt insuficient cunoscute cerințele și vulnerabilitățile plantelor în condițiile climetice de la noi. S-a pornit cu loturi experimental, pentru a se vedea dacă se poate cultiva șofran și în pământ românesc. Rezultatul a fost exceptional, pământul românesc fiind deosebit de bun și pentru cultura șofranului. Este foarte posibil ca această cultură de nișă să tenteze pe cât mai mulți femieri români, mai ales că, de anul trecut, se dau și subvenții în valoare de 182 – 200 euro/ha.
*Condiment și medicament
Șofranul este un excelent condiment, un singur firicel poate schimba complet gustul unei mâncări sau prăjituri. Puterile sale sunt imense în bucătărie, prin culoare și aromă. De reținut că, pentru o aromă perfectă, e nevoie doar de foarte puțin șofran, pentru că altfel se obține un gust amar.
Proprietăţile curative ale şofranului sunt menţionate în peste 90 de maladii, dintre care menționăm: Alzheimer, cancerul de piele, depresia, sistemul imunitar, purifică sângele, combate pofta de mâncare, este extrem de eficient în curele de slabire, poate preveni orbirea. Pentru că este un puternic antioxidant, şofranul a fost folosit din vechime pentru a controla problemele digestive, durerea, artrita şi inflamaţiile.
*Îmulțirea se face prin bulbi
Există un singur soi de șofran, dar, în funcție de zona geografică în care se cultivă, filamentele de șofran au gusturi și arome diferite. Șofranul este un bulb cărnos, de dimensiunea unui cățel de usturoi, cu frunze lungi și subțiri, cu flori ale căror culoare variază de la mov deschis la violet purpuriu. Planta crește la o înălțime medie de 10 cm, adaptându-se foarte bine și la cultivarea în ghivece. Florile, o dată deschise, nu se mai închid de tot, nu produc semințe, iar planta se poate înmulți doar prin bulbi. În pământ planta formează alți bulbișori, care odată recoltată producția de șofran, trebuiesc scoși și îndepărtați de pe bulbul principal, în așa fel încât planta să poată produce și în anul următor.
Cultura de șofran se face pe teren argilos sau silicos, cu drenaj bun. Înainte de plantare trebuie udat foarte bine solul, încât planta să beneficieze de umiditate suficientă pentru a se putea prinde. Se recomandă plantarea bulbilor de șofran la începutul toamnei pentru a avea suficient timp să dezvolte o rădăcină rezistentă, până la intrarea în iarnă. Sunt importante udarea culturii și plivirea ei de buruieni pe parcursul perioadei de vegetație.
Înflorirea și recoltarea filamentelor se fac între lunile octombrie și noiembrie. Florile, din care se obține stigmatul, se culeg în primele ore ale dimineții sau seara, când sunt puțin mai închise. Se extrag manual cele trei filamente din interiorul florii, acordându-se o atenție deosebită petalelor.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU