NEAMŢUL RURAL

Tina-Pipirig, foto primarPIPIRIG:  69.000 euro pentru „cuminţirea”… lui Radu

Primarul Marcel Prună a ajuns cu bine la capătul mai multor investiţii de real interes public. În condiţiile în care  cu unele au pornit-o cu stângul. Rău de tot! Chiar şi cu riscul de a se pierde finanţările. Vorbim de sume foarte mari, provenite din fonduri europene ori din banii alocaţi de guvern. Edilul şef al Pipirigului nici nu vrea să-şi mai amintească prin ce a trecut. Important e că, acum, acele investiţii sunt finalizate.

Prin GAL „Ceahlău”, primarul Marcel Prună a mai obţinut o finanţare în sumă de 69.000 euro, fondurile europene fiind alocate pentru corectarea unui torent montan pe numele său „Pârâu Radu”. De data asta, investiţia s-a derulat fără probleme maroje, fiind ocolită de „întâmplări neprevăzute.” Ba  mai mult , aici putem vorbi de noroc pe oamenii din acea zonă a satului Boboieşti. Acum nu mai au de pătimit de pe urma furiei torentului „Pârârul Radu”, care mătura tot în calea lui, inunda gospodării, rupea drumul şi poduri, ori de câte ori ploua ceva mai mult. Oamenii au scăpat de grija inundaţiilor, întrucât lucrările la această investiţie au fost finalizate, fiind făcută şi recepţia finală.S-a refăcut drumul, s-au construit şi podeţe, cu rigole betonate pentru scurgerea apelor pluviale.

La Pipirig sunt şi alte investiţii în derulate. Se lucrează la blocul ANL din centrul comunei. Prin ADR Nord-Est s-a obţinut o finanţare de 700.000 lei pentru reabilitarea şi modernizarea şcolii din satul Stânca. Se vor realiza lucrări de termoizolare la Liceul tehnologic şi la grădiniţă. Este făcut studiul de fezabilitate pentru realizarea reţelei de apă şi canal în satele Pâţâlâgeni-Stânca-Leghin.

PÂNCEŞTI:  Bani europeni pentru grădiniţă nouă

A reuşit! Adică a făcut rost de  fonduri europene pentru construirea unei grădiniţe. Ca să le poată accesa, a scos comuna din Neamţ şi a dus-o în judeţul Iaşi. Mai exact a arondat-o la GAL „Colinele Iaşului”.  Legea permite asta! Aşa a făcut rost de banii necesari construcţiei unei grădiniţe noi la Pânceşti. Care este stadiul acestei investiţii, ne spune primarul Augustin Holmanu: „S-a întâziat un pic cu lucrările. Au apărut unele impedimente, ne-au  întors înapoi cu nişte documente, cei de la de la Centrul Regional  laşi pentru Finanţarea a Investiţiilor Rurale.  Ne-au ţinut în loc, dar n-am pierdut finanţarea europeană. Valoarea totală a proiectului este de 80.000 euro, fonduri europene integral nerambursabile. Banii ne ajung să facem o grădiniţă frumoasă, modern dotată. În contractul de finanţare, termenul final de execuţie grădiniţă este luna septembrie a anului 2015. Vom recupera timpul pierdut, sunt sigur de asta! Nu-i vorba de o lucrare chiar atât de mare. Avem demarate toate procedurile, nu vor fi probleme”cu darea în folosinţă a noii grădiniţe.”

Cum a ajuns comuna Pânceşti fără grădiniţă, ne-a explicat pe îndelete primarul Augustin Holmanu: „În comună  nu avem grădiniţă, adică o construcţie proprie, doar cu această destinaţie. Avem două grupe de preşcolari înscrişi. Sunt în evidenţă vreo 80 de copii. Cei mai micuţi, pentru care părinţii ar fi vrut să-i înscrie la grădiniţă, au rămas pe din afară… Asa pentru că nu avem spaţii de şcolarizare. Anul şcolar trecut au fucnţionat două grupe de grădiniţă în sălile de clasă, la şcoală. Am fost nevoiţi să ţinem orele de curs pentru elevi în două schimburi. Legea nu permite ca în şcoală să fie, laolaltă, şcolari şi preşcolari! Dar nici nu-i putem „fugări”  din şcoală, pe cei de grădiniţă…”

De ani şi ani, copii de grădiniţă se „aciuau” şi ei pe unde se găseau spaţii libere. Pe la şcoală ori la sediul fostului CAP. Acum aceste spaţii s-au dărăpănat. Musai este nevoie de grădiniţă nouă! Şi vor avea. Cel  mai târziu în septembrie 2015. O grădiniţă nouă, frumoasă şi modern dotată,  făcută pe bani europeni.

BORCA*Bani duşi pe apa…torenţilor

Primarul din Borca, Ovidiu Niţă, prinsese o finanţare europeană  pentru un proiect  depus la GAL „Ceahlau”. În plus, de la Ministerul Mediu avea o promisiune privind finanţarea unui investiţii care viza corectarea unui torent montan. În comună sunt 6 torenţi care dau mari bătăi de cap localnicilor. La vreme de ploaie, inundanţiile fac prăpăd. De bine de rău, avea finanţare pentru „cuminţirea” a doi toreţi montani.

N-a fost să fie!  În timp, datele problemei s-au schimbat complet. Din păcate, în defavoarea locuitorilor comunei Borca. Iată şi cum a apărut schimbarea de macaz. La proiectul de pus la GAL „Ceahlău” pentru corectarea unui torent montan s-a pierdut finanţarea, întrucât s-a constatat că acel torent se află în domeniul silvic, nu pe doamniul primăriei Borca.

S-au  pierdut definitiv  banii europeni! Altfel spus, banii s-au dus pe apa…torenţilor montani. Iată şi cum. În această zonă, prin anii 1960, s-au făcut lucrări de corectarea torenţi. Acum n-a mai rămas nimic din ele. Dar nici nu au fost casate. Aşa că, în acte ele figurează ca existente, deşi în realitate nu-i nimic acolo, nici urmă de connstrucţie. Doar potopul de după ploi. Fonduri europene nu se dau, pentru că-i vorba de domeniul statului şi, în plus, acolo, figurează că sunt deja executate lucrări pentru corectarea torenţilor montani. Dar ele şi-au dat duhul de mult. Numai că nimeni n-a întocmit şi „actul de de deces”…

Tina CONDREA