Motorină suvenţionată pentru agricultură

Tina-Motorina

* Cererile se primesc până pe 10 iunie

La APIA Neamţ se primesc cererile  de acord prealabil, aferente  anului 2014, pentru acordarea unui ajutor de stat la motorina utilizată în agricultură.Termenul limită este până pe 10 iunie 2014, inclusiv. De fapt este vorba de aprobarea de noi termene pentru depunerea acestor cereri. Sunt vizaţi producatorii agricoli care nu au depus cereri privind acordurile prealabile pentru anul 2014, dar şi pentru trimestrul IV al anului 2013.  Au fost două sesiuni de primire a cererilor de acord prealabil, aferente anului trecut şi celui n curs.

Atunci,  la APIA Neamţ,  s-au depus un 295 cereri de acord prealabil, pentru anul 2014. Referitor la plata pentru trimestrul al IV- lei din anul 2013, APIA neamţ  a solicitat Ministerului Agriculturii sumele necesare pentru plata celor 256  dosare,  în valoare  de peste  2.666.911 lei. Sumă care a fost distribuită pe două direcţii. Peste 185.231 lei au fost alocaţi sectorului zootehnic, iar aproape  2.481.680 lei  au mers către fermele vegetale.

Ajutorul de stat se acordă producătorilor agricoli care îndeplinesc mai multe condiţii impuse în sectoarele vegetal, zootehnic şi cel al îmbunătăţirilor funciare în care îşi desfăşoară activitatea fermierii.

Pentru ultimul trimestru din 2013, agricultorii au primit 1,39 lei pe fiecare litru prin rambursarea diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură, în primul trimestru din acest an, conform noii metodologii de calcul, acest sprijin a crescut la circa 1,51 lei pe litru, iar după 1 aprilie, odată cu majorarea suplimentară a accizei cu 7 eurocenţi, se va compensa creşterea şi se va plăti fermierilor aproximativ 1,8 lei pe litru.

Tina CONDREA