Modernizare ferme, ultima strigare!

fermieri*Proiecte se mai depun doar mâine

 

Femierii mai pot depune cereri de finanţare pentru Măsura 121 „Modernizarea exploatațiilor agricole şi sprijinirea fermelor familiale” până  pe 31 iulie. Adică doar până mâine. Această dată a fost stabilită ca urmare a ultimei prelungiri de termen. Autorităţile au decis să mai fie acordat un răgaz fermierilor, după ce au primit solicitări de la potenţiali beneficiari. Motivele care au determinat solicitarea prelungirii au fost lipsa timpului necesar pentru eliberarea avizelor și autorizațiilor de către instituțiile competente, precum și suprapunerea cu actuala campanie de recoltare, fapt ce a produs întârzieri în întocmirea Dosarului Cererii de Finanțare.

 

*În Neamţ, puţine proiecte

 

Care era soarta proiectelor depuse până ieri, la Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Neamţ, am aflat de la Viorel Ilisei, directorul instituţiei. Înainte de prelungirea termului fuseseră depuse doar 5 proiecte. Din care unul a fost declarat neconform cu normele europene. A refăcut omul proiectul şi a venit din nou la OJFIR Neamţ. Dar, ghinion! Nici de această dată n-a primit conformitate! A treia oară nu mai avea voie să-l depună, în această sesiune. Luni seara s-a mai depus un proiect. Dar la care încă nu i se finalizase verificarea conformităţii. Dacă trece, am avea 5 proiecte nemţene pentru accesarea fondurilor europene destinate modernizării exploataţiilor agricole şi sprijinirii fermelor familiale.

 

* Acum, chiar şi o virgulă contează, dacă nu-i corect pusă…

 

Vreme de depus proiecte ar mai fi. Azi şi mâine până la ora 12 fix, moment în care aplicaţia se închide automat. Pentru că înregistrarea proiectelor se face în sistem electronic, la nivel naţional. Dacă va mai fi programată altă sesiune de primire a proiectelor pe această măsură cu finanţare europeană, rămâne de văzut.

De ce atât de puţine proiecte? Explicaţii sunt mai multe, chiar şi pentru a înţelege reticenţa unor  fermieri. Procedurile greoaie de acum sunt cele care îi ţin departe de banii europeni. Asta pentru că alocarea fondurilor europene pentru modernizarea exploataţiilor agricole şi sprijinirea fermelor familiale a devansat aprobarea, la Bruxelles, a PNDR 2014-2020.  Context în care s-a apelat la un „compromis”!  Adică banii să se dea din alocarea financiară de acum, dar să se urmeze vechile proceduri, foarte întortocheate. Acum, chiar şi o virgulă contează, dacă nu-i corect pusă…

Faţă de sesiunile din anii trecuţi, acum, fermierii au avut posibilitatea de a depune proiecte şi online. La nivel naţional, suma alocată pentru această măsură la finanţare este de 150 milioane euro, din care 115 milioane euro sunt destinate modernizării exploataţiilor agricole şi 35 milioane pentru sprijinirea fermelor familiale. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 125.000 euro pentru fermele de familie şi de câte 2.000.000 euro pentru proiectele privind modernizarea exploataţiilor agricole.

Solicitantul de finanţare trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în Ghidul Solicitantului aferent acestei măsuri.

Tina CONDREA