În județul Neamț, în luna septembrie 2018, au fost oficiate mai puține mariaje decât în septembrie 2017
În ziua de astăzi, tot mai puține cupluri vor să se căsătorească, iar cei care se hotărăsc să facă acest pas îl fac destul de târziu, respectiv la peste 30 de ani, asta după ce s-au realizat material, ca să nu ducă grija zilei de mâine. Dar să nu credeți că după mariaj apar și o droaie de copilași. Nu. Iar acest lucru se poate vedea și în statisticile autorităților, din care reiese că suntem tot mai puțini, iar moartea pândește mai abitir decât viața. Din păcate, guvernanții ultimilor 29 de ani nu reușesc să aplice politici care să crească natalitatea, iar acest lucru se râsfrânge negativ în ceea ce privește sporul natural. Conform datelor primite de la Direcția Regională de Statistică Neamț, în județul nostru, în luna septembrie a acestui an, numărul născuţilor-vii a fost de 411, cu 73 mai mic faţă de luna august 2018. La polul opus, numărul deceselor (513) a fost mai mare faţă de luna august 2018 cu 27, şi cu 23 mai puține decât numărul deceselor înregistrate în septembrie 2017. Sporul natural a fost negativ, şi a crescut de la -2 în luna august 2018, la -102 în luna septembrie 2018. Tot la data de referință, s-au înregistrat 472 de căsătorii, cu 254 mai puține decât în luna august 2018, şi cu 19 mai puține față de luna septembrie 2017. Tot în prima lună din această lună au fost 69 de cupluri care s-au despărțit, cu 7 mai multe faţă de luna august 2018, şi cu 10 mai puține decât în luna septembrie 2017.
V. ANDRIEȘ
Acesta este rezultatul politicii de aderare UE pe care o duce Romania din 1990 încoace….Abrogarea legii avortului,îndoctrinarea oamenilor cu teoriile moderniste din care să fie exclusă ortodoxia…Păcat!