Mlaștinile naturale erau tratate cu atenție deosebită, fiind desecate, pentru ca terenul respectiv să fie redat circuitului agricol. Asta se întâmpla pe când erau alocate fonduri pentru lucrări de îmbunătățiri funciare. De câțiva ani buni n-au mai fost bani pentru așa ceva. În județul Neamț, din anul 2010, nu s-au mai dat bani pentru lucrări de combaterea eroziunii solurilor ori pentru desecarea terenurilor băltite. Poate că tot răul e spre bine. Iată și de ce.
*Balta, ca sursă de depoluare…
Poluarea râurilor de către resturile de teren agricol transportate de apa de ploaie este foarte des răspândit în regiunile unde se practică agricultura la scară industrială. De aceea, în ultima perioadă, instituțiile europene și organizațiile de mediu au promovat o serie de practici în activitatea agricolă care să reducă nivelul de poluare a apelor cu fertilizanți folosiți în activitatea agricolă. Pornind de la acest deziderat, un grup de cercetători britanici a exploatat potențialul de mediu al suprafețelor mlăștinoase construite artificial în apropierea terenurilor agricole. S-a plecat de la ideea că aceste zone umede captează solul plin de fertilizanți transportat de apa de ploaie și reduc, astfel, cantitatea de sediment care ajunge în râuri. Fertilizanții din solul atras în zonele mlăștinoase sunt apoi absorbiți de plantele din mlaștini.
*Mlaștini artificiale…
Cât de eficiente ar fi aceste zone umede artificiale pentru reducerea poluării râurilor? Drept răspuns, cercetătorii britanici au construit 10 parcele de terenuri mlăștinoase în apropierea a patru loturi de culturi agricole. Timp de trei ani, a fost măsurată cantitatea de sol și de nutrienți absorbită în cele 10 porțiuni de mlaștină. Rezultatele măsurătorilor au arătat că loturile mlăștinoase create în apropierea unui teren agricol cu sol nisipos au acumulat cel mai mult sediment. Peste 70 de tone de sol au fost „înghițite“ în trei ani, cu o medie anuală de 0,8 tone pe hectar. În parcelele cu sol lutos au fost acumulate 40 de tone de sediment, cu o medie de 0,3 tone pe hectar anual. În schimb, pe terenurile cu sol argilos, au fost acumulate doar două tone de sediment în trei ani, adică o medie 0,04 tone pe hectar anual. Mlaștinile din zonele nisipoase au atras și cei mai mulți nutrienți.
În medie, aproximativ 1% din cantitatea de fertilizanți aplicată pe terenurile agricole a fost absorbită de regiunile mlăștinoase.
Aceste zone umede mai au o utilitate, pe lângă reducerea poluării din râuri, susțin cercetătorii. Rezultatele studiului au confirmat că sedimentele captate în mlaștini pot fi extrase și refolosite ca sol cu o calitate ridicată, fiind deja bogate în nutrienți.
Tina CONDREA