Handbaliştii de la LPS Piatra Neamţ joacă mâine, în deplasare, de la ora 12.00, în sala Eugen Bartha, cu Ştiinţa 2 Bacău, în etapa a şasea a diviziei A. Misiunea băieţilor lui Stelian Bursuc şi Răzvan Caba este una aproape imposibilă, în condiţiile în care întâlnesc una din cele două formaţii ale seriei A, neânvinse până acum în campionat. Formaţia din Bacău este satelitul echipei din Liga Naţională, are maxim de puncte, 15, iar etapa trecută a spulberat acasă pe HCM Câmpina, cu 54 – 18. De partea cealaltă, oaspeţii de la LPS Piatra Neamţ nu au cunoscut până acum gustul succesului în actuala stagiune şi merg la Bacău după ce au pierdut etapa trecută, 20 – 27, la sala Ceahlăul, cu CSM Ploieşti. Vestea bună pentru tehnicienii pietreni este că pot folosi la jocul de la Bacău şi jucătorii cu experienţă din lot, care sunt liberi de la servici, în condiţiile în care meciul se dispută duminică. După cinci runde disputate, LPS este pe 12 în clasament, fără niciun punct, cu 106 goluri marcat şi 201 primite. După meciul de la Bacău, handbaliştii pietreni joacă miercuri, de la ora 16.00, la sala Ceahlăul, cu HCM Câmpina, după care campionatul diviziei A se va întrerupe până pe 10 noiembrie pentru unele acţiuni ale echipelor naţionale.