* Agenţii Gabriel Petrache şi George Tîrşă au de făcut 7 ani de închisoare
Gabriel Petrache şi George Tîrşă, cei doi poliţişti acuzaţi de uciderea lui Constantin Avădănii din Poienari, au primit aseară, lovitura finală de la Înalta Curte de Csaţie şi Justiţie. Instanţa le-a respins recursurile şi a dat putere de sentinţă irevocabilă deciziei luate de Curtea de Apel Bacău. Poliţiştii au de stat 7 ani după gratii şi de plătit daune de 25.000 de lei.
Constantin Avădănii a murit, în august 2008, la două zile după ce o vecină cu care se certase a chemat poliţia să-l „liniştească”. Agenţii l-au bătut în uliţă şi apoi l-au luat la post pentru „declaraţii”. Au fost extrem de politicoşi şi l-au adus acasă peste câteva ore. A doua zi dimineaţă, concubina lui, care fusese plecată din localitate, l-a găsit umflat tot şi negru. Abia mai putea vorbi. A chemat un vecin s-o ajute să-l îmbrace şi l-a dus la spital. Era zdrobit tot pe dinăuntru şi, deşi l-au operat, medicii nu l-au mai putut salva. Toată comuna a vuit că agenţii i-au făcut de petrecanie, iar vecinii Iulian şi Marta Niţă au declarat acest lucru şi la anchetă. După care s-au răzgândit şi au spus că, de fapt, n-au văzut când Avădănii a fost bătut. Iulian Niţă a fost măcinat de remuşcări şi, imediat după ce poliţiştii au fost achitaţi de Tribunalul Neamţ, ne-a declarat că a minţit. Şi că unul dintre poliţişti a vrut să-i dea bani, ca să-l „ajute”. N-a luat banii, dar a minţit de frică. Acum, şi el, şi vecina lui, Marta Niţă, sunt condamnaţi la 6 luni cu suspendare pentru mărturie mincinoasă.
Procesul a durat ani de zile, pentru că agenţii au folosit tot ce-au putut ca să-l lungească şi au descoperit o mulţime de martori noi, inclusiv unul care a murit între timp dar ar fi mărturisit crima. Iniţial, Curtea de Apel Bacău i-a trimis la închisoare pentru 10 ani, dar poliţiştii au câştigat şansa la rejudecare şi, a doua oară, au scăpat cu 7 ani.
LA PUSCARIE POLITISTI CRIMINALI!!!
putin 7 ani ,,unul care fura o gaina ii da 10 ani iar criminali in haina statului doar 7 ani?este strigator la cer…trebuie sa emigram in panam toti