La sfârşitul acestei săptămâni, în Neamţ se vor înregistra cele mai mari temperaturi din această vară. De exemplu, pentru Piatra Neamţ, meteorologii prognozează valori de 33 de grade Celsius, dar se va simţi o căldură mult mai mare, având în vedere că disconfortul termic va atinge pragul critic de 80.
Pe masivul Ceahlău, mercurul din termometre va trece de 20 de grade Celsius. Daca ne referim la cantităţile de precipitaţii, exceptând ziua de azi, acestea vor fi nesemnificative. Ieri, la ora 14, în oraşul de sub poalele Pietricicăi a fost un timp relativ plăcut, cu o temperatură a aerului de 27 de grade Celsius. La Roman, a fost cu un grad mai mult. În ţară, cel mai cald a fost la Sobozia şi Olteniţa, unde s-au înregistrat 33 de grade Celsius. La polul opus, pe Vârful Omu au fost cele mai mici valori ale aerului, respectiv 10 grade Celsius. Tot acolo, era ceaţă, iar cerul era plin de nori. În alte 8 zone din ţară, pragul critic al disconfortului termic ajunsese, sau chiar depăşise valoarea de 80.
Pentru astăzi, la Piatra Neamţ meteorologii estimează o vreme caldă şi instabilă, mai ales după-amiaza, când ploile pot fi însoţite de intensificări ale vântului şi de descărcări electrice. La prânz, temperatura maximă a aerului va fi de 28 de grade Celsius. Apoi, treptat, începând de mâine, vremea se va încălzi tot mai mult, ajungând ca vineri mercurul din termometre să urce pâna la 33 de grade Celsius. Sâmbătă şi duminică, amatorii de drumeţii montane îşi pot face planuri de plecare, deoarece cerul va fi mai mult însorit şi nu va ploua.
V. ANDRIEŞ