Municipalitatea pietreană s-a înnoit cu patru Dacii Logan, producție 2015, prin programul Rabla. Mașinile au fost cumpărate de la Auto Moldova și vor fi distribuite Direcția de Taxe și Impozite, Direcția de Asistență Socială și la Poliția Locală.
Valoarea unui voucher pentru casarea unui autoturism mai vechi de opt ani este de 6.500 de lei, la care se poate adăuga și un eco-bonus, dar nu a fost cazul pentru mașinile achiziționate de municipalitate. Astfel, Primăria Piatra Neamț a primit, prin Programul Național de Stimulare și Reînnoire a Parcului Auto, implementat de Administrația Fondului pentru Mediu, suma de 26.000 de lei pentru a-și cumpăra patru autoturisme noi. În cadrul ședinței extraordinare din 15 octombrie, consilierii au decis că cele patru mașini – trei berline și un break – vor fi împărțite după cum urmează: două Dacia Logan MCV Ambiance către Poliția Locală, o alta către Direcția de Taxe și Impozite, iar Dacia break, cu aer condiționat, către Direcția de Asistență Socială.
Valoarea totală a celor patru autoturisme este de 130.887,64 de lei, din care cele trei berline costă 95.277,27 de lei, iar Dacia break 35.610,37 de lei.
Conform hotărârii aprobate în 15 octombrie, consilierii locali au decis că diferența de plată, după ce se scade valoarea celor patru vouchere, va fi suportată de municipalitate: „Se aprobă susținerea, din bugetul local pe 2015, a diferenței până la plata integrală a prețului de achiziționare“. Cu alte cuvinte, dacă scădem din cei aproape 131.000 de lei suma de 26.000 de lei, contravaloarea celor patru vouchere, rezultă că municipalitatea mai are de achitat o diferență de 104.887,64 de lei.
Garanția contractuală pentru fiecare dintre cele patru mașini achiziționate de municipalitate este de 36 de luni sau de 100.000 de kilometri.
Andreea AMARIEI