În anul 1945, proaspăt anexat de noua putere comunistă din România, Sadoveanu a ținut conferința cu titlul „Lumina vine de la Răsărit“, publicată la început în revista „Veac nou“ și preluată o lună mai târziu de editura „Cartea rusă“, care o tipărește sub forma unei broșuri propagandistice cu coperte roșii și cu fotografia autorului. Ce s-a putut întâmpla cu Sadoveanu, cel atât de legat prin speranțe și canale masonice de Occident, cel care deținuse în anul 1935 titlul de „garant de amiciție“ pentru România emis de Marele Ordin al Franței și de Marea Lojă a Statului New York, încât coloratura lui politică să sufere o atât de bruscă „virare spre roșu“ între primăvara lui 1945 și toamna aceluiași an?
Răspunsul pe care Radu Cernătescu îl schițează în volumul amintit mizează pe caracterul mistic al psiho-mentalului sadovenian, alcătuirea lui interioară putând edifica și justifica o metafizică a comunismului. Titlul conferinței este, de fapt, o deviză masonică atribuită contelui Cagliostro, deviză ce sună așa: „Lumina vine de la Răsărit și orice inițiere din Egipt“. Iar dacă adăugăm faptul că întreaga Masonerie a secolului al XIX-lea, cea care a lansat deviza, înțelegea Egiptul prin moștenirea lui iudaică, vom realiza că, de fapt, conferința încerca o deloc disimulată apologie a unei ancestrale tradiții iudaice, o tradiție care a găsit în colectivismul și egalitarismul rus doar o nouă și exterioară împlinire: „ce se revarsă acum într-o lumină nouă din Răsărit“.
Toată ascensiunea politică a lui Sadoveanu de după război arată însă cum, din marele regizor al culiselor politice, în calitatea lui de Mare Maestru al masoneriei române, scriitorul devine treptat un simplu personaj într‐o piesă regizată de Moscova. Cât despre conferința care l-a lansat și compromis, ea n-a avut nici pe departe efectul scontat.
Nu toate lucrurile, nu toate opțiunile sau atitudinile unui om pot fi explicate până la capăt. Pornit pe un drum al regăsirii de sine și al regăsirii rădăcinilor spirituale ale neamului său, pe un drum al șlefuirii pietrei, Sadoveanu face, la un moment dat, pact cu Diavolul. Cel care avea subtile cunoștințe de Cabală, pe care le-a transpus în opera sa, cel care medita asupra simbolurilor, care primise inițierea cea mai înaltă în masonerie, gradul 33, a făcut, la vârsta de 65 de ani, un pas ce va rămâne un mister. A mai trăit 16 ani, trecând pragul veșniciei la vârsta de 81 de ani. Ce va fi fost în inima lui, în sufletul lui, ce trăiri îl vor fi încercat conștient fiind că, prin arestările masive, prin reforma agrară, prin naționalizare, acest neam a fost decapitat, nu vom ști niciodată. Știm doar că în opera lui de maturitate transpare conturul unei doctrine inițiatice, non-umană și perenă prin definiție, doctrină care nu este cu nimic scăzută de gesturile sociale pe care le făcea omul Sadoveanu.
Dan D. IACOB