LUMEA MIRODENIILOR: CRESONUL

Din antichitate, condiment și plantă medicinală Frunzele, o mică farmacie cu vitamine și minerale

Cresonul este planta cu cea mai scurtă perioadă de germinare, despre care se spune că poate crește oriunde. Cresonul este o plantă utilă, sănătoasă, plină de beneficii pentru organism. Cresonul se folosește în stare proasptă, frunzele de creson au aromă de hrean, dar mult mai fină și mult mai placuta. În 100 de grame de frunze proaspete se ascunde o mica farmacie, acestea fiind pline de vitamine, minerale și enzime binefăcătoare. Din seminţele de creson se face un soi de muştar suficient de picant. Cresonul de grădină este cunoscut sub numele de piper de grădină sau iarbă de piper. Cresonul este folosit în bucătăriile marilor restaurante, la salate sofisticate, la garnituri sau chiar la supe. Cresonul sau hrenița este o plantă erbacee legumicolă anuală din familia cruciferelor, cu flori albe mici, cultivată pentru frunzele ei întrebuințate ca salată sau condiment. Condiment și medicament cu istorie Cresonul de grădină este originar din Orientul Mijlociu răspândit pe arii extinse în ţările arabe, Egipt, Persia şi Tibet. Vechimea lui în cultură este atestată şi de faptul că s-au găsit seminţe de creson în piramidele egiptene. Gustul foarte picant al frunzelor adulte a făcut ca din cele mai vechi timpuri să fie folosit drept condiment. În antichitate, cresonul era folosit drept condiment şi plantă medicinală, datorită mirosului său specific. Cresonul a ajuns şi pe teritoriul țării noastre şi este atestat ca făcând parte din flora spontană. În Franţa şi Anglia, unde cresonul este mai des folosit în alimentaţie, se găsesc soiuri cu frunzele mult mai mari şi mai numeroase, variate ca formă şi colorit. Există un soi cu frunza ovală, nedivizată, doar uşor dinţată pe margine, de culoare verde închis, aproape albăstruie. Uneori se întâlneşte şi o variantă a acestui soi, cresonul auriu, cu frunze de culoare verde-gălbui. Cresonul creț este cel mai apreciat, atât pentru aspectul său deosebit de decorativ, cât şi pentru gustul intens picant. Se deosebeşte de cresonul comun prin frunzele intens divizate, aproape până la nervura principală, mai mult sau mai putin răsucite şi încreţite, ceea ce le dă un aspect foarte plăcut. La forma pitică tufele sunt ca nişte bucheţele creponate, deosebit de atrăgătoare parcă ar fi mici evantaie garnisite cu volane. În lume există 40 de specii de creson. Cultivat în casă sau grădină Cresonul merită cultivat în grădină și în casă, chiar în tăvițe pe geamul bucătăriei. Altfel spus, cresonul se poate cultiva oricând și oriunde. Într-un ghiveci se pun 4-5 centimetri de pământ de bună calitate și se presară semințele de creson, care se acoperă cu un strat foarte subțire de pământ sau de nisip. Udăm cu grijă ca semințele să rămână acoperite, ferite de lumină în primele zile după plantare. O soluție a fi să acoperim vasul cu un cartorn perforat din loc in loc pentru a permite aerului să circule, fără ca semințele să fie afectate de lumină. Cresonul greminează în două zile. Cresonul poate creste și în vată, dar trebuie recoltat la o săptămână de la plantare, pentru a fi gustos și sănătos. Dacă semințele sunt de calitate, putem avea din 7 în7 zile o nouă recoltă de creson. Frunzele de creson pot fi congelate imediat după recoltare și folosite fără decongelare, se pun direct congelate în supe, tocănițe. Cresonul este neam cu broccoli și varza, cultivat în grădină poate fi recoltat în decurs de patru luni.

Tina CONDREA-ZĂPODEANU