Din păcate, istoriile literare din perioada 1944-1989 au fost concepute exclusiv prin prisma ideologiei totalitare, acordând importanță scriitorilor cu orientări de stânga și eliminând sau doar criticând scriitorii cu adeziuni, simpatii sau numai suspectați că ar fi avut atitudini de dreapta (Nicolae Manolescu, Dumitru Micu, „Literatura română de azi, 1944-1964“; Ov. S. Crohmălniceanu, „Literatura română între cele două războaie mondiale“). Cele de după 1990 sunt, în exclusivitate, istorii critice (Dumitru Micu, Ion Rotaru, Alex Ștefănescu, Nicolae Manolescu). Sub pretextul estetismului, s-a eludat aproape în totalitate conflictul ideologic. Aceeași situație se regăsește și în Dicționarele coordonate de Mircea Zaciu și Eugen Simion. Singurul Marian Popa, în „Istoria literaturii române de azi pe mâine“, depășește însă zona esteticului și prezintă și contextul socio-politic. Din păcate, încercarea de obiectivism sau estetism continuă să întrețină confuzia de valori, mulți dintre criticii literari de prestigiu folosindu-se de criteriul estetic spre a evita realitatea istoriei, a mentalităților și, în general, amestecul brutal al politicului.
Teza de la care pornește profesorul Petre Anghel în elaborarea lucrării sale este următoarea: „nicio cultură nu poate exista în afara societății, așa cum nici o societate nu poate exista în afara culturii“. Sociologul Anthony Giddens afirmă categoric că „fără cultură, n-am mai fi deloc «umani», în sensul general al termenului. N-am avea un limbaj în care să ne exprimăm, n-am poseda simțul conștiinței de sine, iar capacitatea noastră de gândire sau de judecată ar fi extrem de limitată“.
Istoriile și dicționarele de literatură apărute după 1989 preiau scara de valori impusă de propaganda de partid sau de grupurile literare de orientare din jurul revistei „România literară“. Istoria semnată de Alex Ștefănescu, observă Petre Anghel, „deși apărută înaintea istoriei lui N. Manolescu, exprimă punctele de vedere ale celui din urmă, directorul publicației la care activează cel dintâi, iar dicționarele elaborate de Academia Română, sub egida academicianului Eugen Simion, reprezintă scara de valori exprimată de acesta în prealabil în volumele „Scriitori români de azi“. Sunt culpabilizați sau minimalizați scriitori care nu au susținut ideologia de stânga, cu o îngăduință suspectă pentru stricătorii de cultură ai „obsedantului deceniu“. Deși „literatura nu este însă numai un fenomen artistic sau, și mai exact, pentru că literatura este un fenomen artistic, iar acesta este, prin definiție, o creație umană, adresată oamenilor, iar aceștia sunt ființe sociale care nu trăiesc și nu se dezvoltă decât în societate, literatura este implicit un fenomen social“, acest adevăr nu transpare aproape de loc în aceste analize.
Pe măsură ce creștea aparatul organizației represive, observă autorul, au apărut diverse niveluri de cenzură: viza redactorului de carte, a șefului de secție, a redactorului șef și a directorului editurii, a Consiliului Culturii, a cenzurii. În același timp au crescut și posibilitățile diferitelor opțiuni, în sensul că printre cenzori se găsește un susținător al autorului sau un iubitor al artei autentice, iar ceilalți vor fi solidari, de regulă, cu primul referent.
Dan D. IACOB
