Legumicultorii nemțeni se organizează!

*Au pus bazele primei asociații profesionale de profil
*Fermierii cu producția, asociația cu preluarea și vânzarea recoltelor
*„Tomate în spații protejate”: în program, 47 leguicoultori nemțeni

Programul „Tomata”, prin care fermierilor li se dau câte 3.000 de euro pe an, a stârnit un interes deosebit și în rândul legumicultorilor nemțeni. Dovadă că, anul trecut, la plată au intrat 34 legumicultori nemțeni care au cultivat roșii în spații protejate, doi dintre ei primind banii din primul ciclu de producție. Este vorba de SC „Marsat” Roman și Adrian Cercel din satul Goșmani, comuna Români. De precizat că, doar la „Marsat” Roman roșiile se cultivă în sere, în rest sunt culturi înființate în solarii.
Anul trecut, la nivel național, erau peste 4.000 de beneficiari care au dus ciclul de producție până la sfârşit, până la aceasta dată cifra este mai mult decât dublă: peste 9.000 de cultivatori de tomate în spaţii protejate. Programul Tomata a început exact cu un an în urmă. Legumicultorilor nu li s-a dat absolut nimic înainte, plățile s-au făcut la sfârșitul ciclurilor de producție.
În 2017, prin programul „Tomata”, legumicultorii au livrat peste 50.000 de tone roșii proaspete românești.

*Programul nemțean „Tomata”, la alt nivel!

Programul „Tomata” continuă și în acest an, guvernul alocând suma totală de 180 milioane lei pentru cultivarea roșiilor în spații protejate.
Până la finele săptămânii trecute, la Direcția Agricolă Neamț, legumicultorii au depust 47 de dosare pentru înscriere în programul „Tomata”, din care 17 s-au angajat să realizeze și să comercializeze producția minimă de 2000 kg de roșii în primul cilcu de producție. Înscrierile în acest program continuă, cei de la Direcția Agricolă Neamț cred că vor fi depuse mai mult de 50 de dosare. Anul trecut, inițial au fost 38 dosare, dar pentru plată au mai rămas doar 34.
Din acest an, legumicultorii nemțeni au trecut la un alt nivel. Nu s-au rezumat doar la a cutliva roșii în spații protejate, ci au trecut la asocierea lor, la nivel județean. Așa a luat ființă Asociația Cultivatorilor de Legume în Spații Protejate Neamț. Inițial s-a dorit a fi două asociații județene de profil, dar s-a rămas la una sigură, cea care îi are în frunte pe fostul primar de Târgu Neamț Decebal Arnăutu și pe Marius Ioan Vașnic din comuna Secuieni.
O treabă foarte bună! Legumicultorii se vor ocupa doar de cultura și producția de roșii, în timp ce Asociația Cultivatorilor de Legume în Spații Protejate Neamț va negocia prețul de vânzare, apoi va prelua și comercializa recolta de tomate realizată în spații protejate.

*Condiții de plată la roșiile cultivate în spații protejate

Pentru a primi banii, legumicultorii trebuie să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil cu o placă indicator inscripționată “Program susținere tomate, 2018“ și să menționeze numărul cererii depuse pentru obținerea finanțării. Ei trebuie să obțină o producție de minimim 2 kg de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafața de teren menționată. Legumicultorii trebuie să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în sere și solaria.
Producția de roșii cultivate în spații protejate trebuie valorificată în extrasezon, adică în perioadele ianuarie-mai inclusiv, și noiembrie-20 decembrie, inclusiv.
Tina CONDREA-ZĂPODEANU