Legea păşunilor, neaplicabilă la 3 ani de la apariţie!

turma-oi-pe-pajiste_b

* Până la urmă, tot mai bună e o ordonanţă…

Legea pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor a apărut în anul 2011, dar n-a fost aplicată până acum! Motivul este clar explicat în Ordonanţa 34 apărută în aprilie 2013: legea cuprinde prevederi neuniforme care au condus la imposibilitatea implementării acestora în termenul prevăzut. Acea lege instituia obligativitatea concesionării suprafeţelor de teren ocupate cu pajişti, aflate în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, doar asociaţiilor locale de crescători de animale. Concesionare care nu se putea face în baza reglementărilor legale de până la acea dată. Aşa a apărut Ordonanţa 34/2013 prin care se reglementează în regim de urgenţă  modul privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor. Ordonanţă care are şi ea hiba ei, care o face neaplicabilă! Asta pentru că nu au apărut normele metodologice de aplicare a acestei ordonanţe. Abia luna trecută, Ministerul Agriculturii a elaborat proiectul pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente. Fără aceste norme, pajiștile nu se puteau da în folosința crescătorilor de animale. În procesul de elaborare a proiectului de act normativ au avut loc consultări cu reprezentanţi ai asociaţiilor crescătorilor de animale.

*Contracte de concesionare pe 5 ani

Administrarea pajiştilor se face de către consiliile locale, iar crescătorii de animale au dreptul de utilizare în conformitate cu hotărârile consiliilor locale, adoptate în acest sens. Normele mai arată că în vederea respectării bunelor condiţii agricole şi de mediu, durata de contractare este de maximum cinci ani.

Utilizarea pajiştii comunale se face de către membrii colectivității locale, proprietari de animale înregistrate în RNE, care nu deţin pajişti sau nu au suficiente. În vederea încheierii contractelor, crescătorii de animale din cadrul colectivității locale sunt obligaţi să declare la primăria unității administrativ-teritoriale, toate animalele din speciile bovine, ovine, caprine și ecvidee care pășunează pe pajişte.

Preţul concesiunii ori închirierii păşunilor se stabilește în funcție de capacitatea de pășunat a pajiștii, fără a depăşi 50% din valoarea masei verzi pe hectar calculată în funcţie de preţul mediu stabilit de consiliul judeţean, conform prevederilor legale în vigoare.

*Amenajamentele pastorale, obligatorii

Utilizatorii pajiștilor, indiferent de forma de deținere a terenurilor, care nu execută prevederile amenajamentelor pastorale incluse în contractele de concesiune sau închiriere, sunt obligați să remedieze pagubele produse pe propria cheltuială. Fermierii trebuie să fie atenți la faptul că nu li se pot pretinde alte taxe decât cele prevăzute în contractul de închiriere sau concesiune și cele stabilite în Codul fiscal.

Normele metodologice mai arată că, în caz de înstrăinare sau de moarte a animalelor pentru care s-a alocat suprafața de pajiște, plata redevenţei ori chiriei se achită pentru întregul an, cu dreptul utilizatorului să le înlocuiască.

Trebuie menționat faptul că primarul, prin aparatul de specialitate, asigură controlul cu privire la respectarea prevederilor contractuale stabilite pentru pajiștile concesionate sau închiriate. Utilizatorii de pajiști sunt obligaţi să permită accesul personalului împuternicit pentru controlul respectării regimului pastoral sau a normelor tehnice specifice, după caz, după înştiinţarea prealabilă a acestora.

Pajiștile aflate în domeniul public sau  în proprietatea privată a persoanelor fizice și juridice, înregistrate în registrul agricol ca păşune ori fâneaţă la data de 1 ianuarie 2007, alcătuiesc suprafața de pajiști care trebuie menținută la nivel național. În cazul în care categoria de folosinţă a terenurilor înregistrate în registrul agricol ca păşune ori fâneaţă la data de 1 ianuarie 2007 a fost schimbată, deținătorii de pajiști au obligația de a restabili suprafața de pajiști sau de a aloca o suprafață echivalentă cu cea schimbată.

Tina CONDREA