Laptele muls manual, interzis la vânzare ori procesare!

muls vacii

De anul viitor, mulţi fermieri trag obloanele!

De la 1 ianuarie 2014, fermierii nu mai pot vinde laptele crud, pentru procesare, decât daca respectă standarde europene foarte stricte. Măsura îi afectează cel mai tare pe producătorii agricoli care nu au mai mult de cinci vaci în gospodarie şi  nu au investit în modernizare. Până acum, România a avut o derogare faţă de celelalte ţări europene. Este de presupus ca, de la începutul anului, foarte mulţi fermieri să-şi închidă afacerile, chiar să renunţe la animalele din bătătură. Dacă tot n-au cum vinde laptele!

E drept, acum, Ministerul Agriculturii vine în sprijinul fermierilor, doar cei care sunt  constituiţi în asociaţii profesionale locale. Este vorba de ajutorul de minimis pentru achiiţionarea tascurilor de răcire a laptelui. Dar asta nu rezolvă în totalitate problema calităţii laptelui, a conformităţii sale cu normele europene în domeniu, care presupun o igienă perfectă a grajdurilor, vacilor şi angajaţilor, dar şi echipamente adecvate pentru muls şi  abia după asta intervine partea cu păstrarea şi răcirea laptelui. Cine nu respectă aceste reguli, chiar din prima zi a anului viitor , nu va mai avea voie sa predea laptele neconform spre vânzare sau procesare. Aşa că riscă să piardă  cota de lapte , în consecinţă şi subvenţia. Practic nu are ce face cu laptele.

În vară, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin direcţiile judeţene,  a realizat o amplă  campanii de informare pentru a aduce la cunoştinţa producătorilor şi procesatorilor măsurile care trebuie întreprinse pentru asigurarea conformităţii laptelui crud cu standardele Uniunii Europene. Ceea ce a realizat, la acea vreme, şi Direcţia Sanitar-Veterinară Neamţ. Criteriile de calitate a laptelui crud conform cerinţelor Uniunii Europene se referă  în special la  numărul total de germeni, precum şi modul în care poate fi atinsă conformitatea laptelui. Astfel, în cadrul întâlnirilor organizate de către DSVSA Neamţ cu producătorii de lapte au fost  discutate aspecte privind căile de contaminare a laptelui, regulile de igienă a mulsului ce trebuie respectate de către producători, în vederea obţinerii laptelui conform cu standardele Uniunii Europene, aspecte practice privind identificarea şi eliminarea din consumul uman a laptelui provenit de la animale bolnave, aflate sub tratament sau în perioada de aşteptare, după administrarea tratamentului, precum şi a laptelui care prezintă modificări de culoare, gust şi miros, răcirea şi depozitarea laptelui după muls, restricţiile privind vânzarea directă sau livrarea laptelui la centrele de colectare sau unităţile de procesare.

Scopul acelei campanii a fost acela  de a oferi informaţiile necesare celor care cresc un număr mic de animale, astfel încât să-şi poată valorifica în continuare laptele, iar unităţilor de procesare – să aplice măsurile necesare pentru a procesa şi vinde în continuare produsele în România. Se urmăreşte păstrarea locurilor de muncă în domeniu sau crearea de altele noi, creşterea efectivelor de vaci de lapte şi, în esenţă, o modalitate de a evita implicaţii sociale şi economice nedorite, care ar putea rezulta ca urmare a sistării activităţii unor unităţi de industrie alimentară.

La acea dată, dr. Constantin Lipan, directorul adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din Neamţ declarat că în judeţul nostru sunt şapte unităţi de procesare şi doar una prelucrează lapte conform cerinţelor UE, restul aveau de îndeplinit un plan cu termene clare de conformitate.

Tina CONDREA