La secerat de grâu: producții, cu 30-40% mai mici!

Tina-GrîuA început și secerișul grâului, după ce combinele, mai întâi, au trecut prin lanurile de orz și de orzoiacă de toamnă. Cereale păioase semănate pe 2023 hectare la orz și pe 489 hectare cu orzoiacă nu au fost afectate chiar atât de mult de lipsa precipitațiilor, pentru că la ele, vegetația a fost mai rapidă. Practic, au fost mai puțin influențate nefavorabil în perioda de înspicare și de formre a bobului. Ele au beneficiat de preciptațiile căzute în perioada de iarnă. Celelalte culturi au fost mai mult afectate de secetă cum sunt grâul și rapița, dar și la celelalte culturi agricole semănate în primăvară.

*Grâu mai puțin!

Frontul de lucru este vast, de zeci de mii de hectare. Mai exact, 24.810 hectare cultivate cu grâu, secară și triticale, de 5231 hectare ocupate cu ovăz, dar și de cele 5027 hectare care au mai rămas cu rapiță, după ce cultura a fost întoarsă pe mai bine de 45 la sută din suprafața totală semănată cu această cultură. Muștarul a fost semănat pe 144 hectare, iar mazărea pe 67 hectare. Aceste culturi sunt și cele mai afectate de secetă.

La grâu, producțiile medii realizate sunt mai mici față de cele de anul trecut. Atunci, la final de seceriș, s-a obținut o producție medie de 4200 kilograme pe un hectar, la nivelul întregului județul Neamț. Acum, abia de s-a obținut 3200 kg/ha. Asta în condițiile în care secerișul grâului a început la societățile mari, cele care dispun de dotare tehnică modernă, fac agricultură ca la carte, folosind semințe de calitate și îngrășămintele chimice necesare, au aplicat la timp tratamentele contra bolilor și dăunătorilor. Este de presupus ca următoarele producții să fie mai mici, la seceriș urmând lanurile de grâu aparținând fermelor mai mici, cele care dispun de resurse financiare mult mai scăzute.

Se estimează că, la grâu, producțiile medii vor fi cu 30-40 la sută mai mici față de cele realizate anul trecut. Nici producțiile la rapiță nu sunt cele mai bune, fiind și ele diminuate cu aceleași procente.

Practic, sunt secțiuni pentru care, normal, ar trebui să se acorde sprijin financiar pentru producții dijmuite de secetă. Banii care se dau când gradul de afectare a culturilor agricole datorat de secetă este de peste 30 la sută.

Exact, care vor fi producțiile realizate de fermierii nemțeni la cerealelele păioase și rapiță, vom ști după finalizarea secerișului. Agricultura nemțeană dispune de o dotare mecanică foarte bună, cu utilaje performante.

Tina CONDREA