În prima vineri de după Paște, Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului. Numele acestei sărbători face trimitere la minunile săvârșite la un izvor din apropierea Constantinopolului. Astfel, tradiția spune că, înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare se plimba printr-o pădure de lângă Constantinopol. Acolo întâlnește un bătrân orb însetat, care îl roagă să-i dea puțină apă și să-l ducă în cetate. Căutând fără succes un izvor, Leon este îndrumat în adâncul pădurii de către Maica Domnului, care îi indică locul unde va găsi izvorul, sfătuindu-l să potolească setea orbului și să îi ungă cu apa tulbure ochii săi întunecați. Urmând îndemnurilor Sfintei Fecioare, Leon găsește izvorul, îi dă orbului să bea și îl spală pe față, iar acesta își recapătă în chip minunat vederea.
„Era pe la anul 450, în Constantinopol. Un prinț se plimba seara, în pădurea de lângă palatul său și întâlnește un orb însetat care voia să iasă din pădure, dar era cu totul slăbit din cauza setei. Nu era nici o fântână în apropiere și orbul, ars de mare sete, îl roagă pe prinț să-l ajute. Prințul, pe nume Leon, caută apă, dar caută în zadar. Nu reușește să găsească nici un izvor în pădure, și ar fi vrut să-l ajute pe orb. Și cum era el în această frământare, aude un glas dulce care-i spune așa: «Caută, Leon, pentru că izvorul nu este departe de tine!». Uimit și surprins, prințul continuă să caute, dar fără nici un succes. Și iarăși aude glasul acela dulce care-i spune: «Împărate Leon, izvorul este foarte aproape de tine, caută în dumbravă, adapă-l pe orb și unge ochii orbului, spală ochii lui cu această apă, ca să vezi puterea lui Dumnezeu!».
Prințul mai face câțiva pași și găsește, într-adevăr, izvorul cu apă. Ia apă în pumni și potolește setea orbului, apoi cu aceeași apă îi spală ochii și orbul se vindecă îndată“ (din „Predica Părintelui Sofian la Izvorul Tămăduirii”, în „Părintele Sofian“, Editura Bizantină, 2007, București).
După ce ajunge împărat, Leon va ridica o biserică lângă izvorul tămăduitor.
O altă minune s-a petrecut pe vremea împăratului Iustinian (527-565), care suferea de o boală grea și care s-a vindecat după ce a băut apă din acest izvor. În semn de mulțumire, împăratul a construit o biserică și mai mare lângă izvor, biserică distrusă de turci în anul 1453.
De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli și a tămăduit diferite răni și suferințe.
Astăzi, credincioșii care vizitează Istanbulul se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii, actuala construcție fiind ridicată în secolul al XIX-lea. La subsolul bisericii există un paraclis datând din secolul al V-lea, unde se găsește și astăzi izvorul cu apa tămăduitoare. De Izvorul Tămăduirii are loc și slujba de sfințire a apei, slujbă care poartă și numele de Aghiasma Mică.
Icoana Maicii Domnului, „Izbăvitoarea de secetă“
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii este și hramul Mănăstirii Horăicioara, la care sunt atrași în fiecare an oameni din toate colțurile Moldovei, care sosesc încă de la primele ore ale dimineții la poalele Munților Stânișoarei.
Potrivit tradiției, sărbătoarea începe la Biserica „Botezul Domnului“ a Mănăstirii Horaița, continuând la Mănăstirea Horăicioara, prin organizarea procesiunii cu icoana Maicii Domnului „Izbăvitoarea de secetă“, cel mai de preț odor al Mănăstirii Horaița. Datând din prima jumătate a secolului al XIX-lea, această icoană provine din vechea biserică de lemn a Horaiței, fiind îmbrăcată în argint, în semn de cinstire. Numele icoanei, „Izbăvitoarea de secetă“, provine de la numeroasele minuni pe care „Maica Domnului de la Horaița“, așa cum mai este cunoscută, le-a făcut în timpul procesiunilor prin comunele sau satele afectate de lipsa apei, icoana fiind recunoscută pentru sfințirea vindecătoare a apelor și a izvoarelor.
Irina NASTASIU